Rapid a avut 28 de jucători la reunire. Daniel Pancu: „Doar doi-trei au probleme cu kilogramele, dar se vor regla repede.” Giuleștenii mai vor două achiziții de calibru

Marius ANGHEL 13 Jan. 2020, 16:16 Pregătiri, amicale

Daniel Pancu a sunat astăzi, 13 ianuarie, adunarea la Rapid, iar la primul antrenament din 2020 a avut la dispoziție 28 de jucători, printre aceștia aflându-se un portar venit în probe, australianul Harrison, cât și noua achiziție Valentin Alexandru, adus de la SCM Gloria Buzău. Facundo Mallo a fost învoit pentru o zi, în timp ce Gabriel Dodoi, Alexandru Achiriloaei, Matei Babaua și Alexandru Catrici au fost cedați sub formă de împrumut la CSM Reșița, respectiv Pandurii Târgu Jiu.

Rapidiștii s-au reunit la baza sportivă Regie, iar antrenorul Daniel Pancu s-a arătat mulțumit de poziționarea actuală din clasament și a comentat situația transferurilor.

„Jucătorii erau nerăbdători, pentru că a fost vacanța lungă, doar doi-trei jucători au probleme cu kilogramele, dar se vor regla repede pentru ca amenda e mare pentru Liga a 2-a la kilograme în plus. Partea a doua a campionatului va fi la fel de echilibrată ca prima, cu primele șase-șapte echipe care se bat pentru primele locuri.

Cred că această clasare pe poziția a treia este absolut meritată, chiar dacă se putea mai bine. Suntem o candidată foarte serioasă la promovare, îmi doresc să nu mai avem jucători accidentați. Pe lângă venirea lui Vali Alexandru, tipul de atacant pe care mi-l doream foarte mult, vor mai veni doi jucători de același calibru, de aceeași valoare, care să fie titulari indiscutabili. Asta nu înseamnă că Vali este titular în acest moment, dar sunt convins că se va adapta foarte repede. E un jucător care a marcat foarte multe goluri la Liga 2, cunoaște foarte bine competiția”, a declarat Daniel Pancu.

Noua achiziție a lui Rapid, Valentin Alexandru, abia așteaptă să debuteze pentru giuleșteni. „Sunt foarte bucuros, mi-am dorit să ajung la Rapid, mai mergeam la meciurile lor, la stadion și am ținut și cu ei. Am mai avut o experiență cu Rapid, nu s-a concretizat pentru că echipa a intrat în faliment, acum ne dorim să promovăm. Știu că Daniel Pancu așteaptă de la mine evoluții bune și să ajut echipa”, a spus fostul golgheter al echipei buzoiene.

Cinci amicale stabilite în cantonamentul din Antalya

Pentru început, Daniel Pancu va conduce antrenamentele pe plan local, la București, până pe 26 ianuarie, când se va pleca într-un cantonament în Antalya.

În Turcia se va sta până pe 6 februarie, iar, în această perioadă, Rapid va disputa cinci meciuri amicale.

Primul joc va fi cu nemții de la Saarbrücken (27 ianuarie), apoi vor întâlni U Craiova 1948 SA (30 ianuarie), CSKA Sofia (bulgari, 2 februarie), FK Baltika și SKA Rostov (ambele din Rusia, ambele pe 5 februarie).

Lotul pe care Rapid l-a avut la dispoziție la reunire:

portari: Virgil Drăghia, Alex Tătaru, Ștefan Lefter, Harrison (probe);
fundași: Ionuț Voicu, Alex Iacob, Tano Bonnin, Robert Băjan, Bogdan Manole, Cristian Ignat, Enrichi Finica, Cătălin Oanea;
mijlocași: Cătălin Hlistei, Ștefan Pănoiu, Antonio Sefer, Alex Dulca, Sandro Djuric, Facundo Piriz, Alin Cârstocea, Lucian Goge, Geani Crețu, Saifeddine Alami, Rareș Lazăr, Amir Jorza, Marian Drăghiceanu;
atacanți: Matias Roskopf, Brighton Labeau, Valentin Alexandru.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Carmen MANDIȘ

Marius ANGHEL 13 Jan. 2020, 16:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă