Ripensia Timișoara a învins miercuri după amiază pe divizionara secundă CSM Metalul Reșița, scor 1-0, într-un joc amical. Singura reușită a partidei a fost semnată de Raul Briciu în prima repriză. Cele două formații s-ar putea întâlni și în faza următoare a Cupei României.
„Ripi” arată forță și în fața unor grupări cu adevărat de eșalon superior. „Roș-gabenii” s-au impus în fața echipei mutate din Vâlcea la Reșița și care va evolua în B2 în acest sezon. CSM Metalul a folosit în acest joc mai mulți jucători noi și a avut de suferit în prima repriză. După bara lui Ad. Popa, Briciu avea să deschidă scorul în minutul 23.
Înainte de pauză ambele formații au avut ocazii însă gazdele au intrat în avantaj la cabine și nu au cedat în partea a doua. Danci, Breșneni și Vasile au avut șanse bune pentru oaspeți însă goalkeeperii ripensiști au avut răspunsuri pe măsură. Mai mult, Anagor putea face 2-0 pe final. S-a încheiat astfel cu o nouă victorie de palmares pentru clubul renăscut vara trecută.
Pe timișoreni îi așteaptă duminică un nou joc în „Județ”, pe arena „Hristo Stoichkov” cu Dudeștii Vechi II. De partea cealaltă reșițenii vor juca sâmbătă, pe teren propriu, cu ACS Poli, într-un amical de prezentare a lotului pentru B.
Ripensia Timișoara: Rădulescu – Petrișor, Ciobai, Uzun, Cărpinișan – Costândana, Păscăleanu – Radu, Briciu, Popa – Ungur. Au mai intrat: Ciui – Hoța, Duțu, Boangheș, Zsollei, Mogoș și Anagor.
Metalul Reșița: Zăvoi – Vasile, Potopea, Popescu, Liuba, Danci, Stefan, R. Cristian, Boldea, Sulea, Mureșan. Au mai intrat: Toader – Apostol, Breșneni, Potocianu, Ursachi, Vâdraru și B. Văcărescu.
Staicu, dat afară de Rufă
Reșițenii au în continuare jucători aflați în testare, precum I. Boldea (Timiș) și Ursachi (ex-Jiul). Zilele trecute, conducătorul sosit de la Vâlcea, Cătălin Rufă, a decis să renunțe la Marius Staicu, după ce Marco Enciu a semnat cu noii „rosso-neri”. Atacantul care a fost golgheter la AFCM ar putea ajunge chiar la UTA înainte de startul „B”-ului.
Ripensia va avea și shop online
Formația de la Gara Mică continuă să lucreze la imaginea ei. Eșarfe cu „Ripi”, dar și multe alte produse cu însemnele clubului vor putea fi achiziționate de pe magazinul online al clubului care va fi lansat în perioada imediat următoare, anunță timișorenii. Prima grupare bănățeană care și-a decis o astfel de abordare de marketing, e ASU Poli, care are deja un shop online funcțional și cu priză la fanii din străinătate.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)