Miercuri după-amiază, Delta Tulcea, ocupanta locului 10 din
seria I, a susținut în compania formației macedonene FK Turnovo (
locul 5 în Liga I ) prima partidă de verificare din cele șapte pe
care urmează să le dispute în cadrul stagiului de pregătire pe care
îl efectuează în Antalya. La capătul celor 90 de minute de joc,
tabela de marcaj a consemnat scorul de 1-1, rezultat înregistrat
încă din finalul primei reprize. Golulul tulcenilor sa fost înscris
de atacantul Florea.
Antrenorul Cristian Dulca se află încă în căutarea formulei
ideale de echipă, motiv pentru care a rulat întregul efectiv pe
care îl are la dispoziție . Astfel, dacă în prima repriză au
evoluat : Olteanu – Oae, Grigorov, Scarlat, Cucu – Lintaru, Vajda,
Avram, N. Crețu – Florea, Henry, la pauză, tehnicianul tulcean a
trimis în teren o garnitură aproape în totalitate schimbată:
Olteanu – Oae, Soporan, Scarlat, D. Sinmartean – Neagu, Ad.
Ionescu, Coconasu, Ciubotariu – Nanu, R. Radu. Pe parcursul celei
de-a doua reprize au mai intrat: Cîju, la primul meci după
accidentare, în locul lui Neagu, Nitor în locul lui Scarlat și Ad.
Ionuț în locul lui Scarlat.
La finalul partidei stafful grupării tulcene s-a declarat
mulțumit de rezultat și de jocul prestat, recunoscând totuși că
relațiile de joc încă suferă, iar randamentul atacanților nu este
la nivelul dorit, cel puțin în repriza a doua alb-albaștrii irosind
nu mai puțin de șase mari ocazii de gol.
Astăzi, de la ora 16.30, Deltă Tulcea susține al doilea joc de
pregătire, în compania prim-divizionarei Gloria Bistrița.
articol scris de Valentin C.
Ifrim