Răchită a renunțat și la Adrian Țâncu

Răchită a renunțat** și la Adrian Țâncu

Fotbaliștii Petrolului Ploiești au avut programat, în această
dimineață, cel de-al treilea antrenament din 2011, fără nicio
noutate în lot față de zilele precedente.

„Galben-albaștrii” au avut parte de o ședință de pregătire
împărțită în două, în prima parte lucrând la sala de forță de la
„Baraolt”, pentru ca jumătatea secundă să se desfășoare pe
terenurile din incinta complexului „Vigafon”, fiind rezervată unor
exerciții specifice.

La finalul antrenementului, Vivi Răchită a decis să nu mai
mizeze pe fundașul Adrian Țâncu, venit în probe la începutul
acestei perioade de pregătiri. „El este un jucător
tânăr, care va rămâne în vederile noastre. Dar, în acest moment,
intenția noastră este aceea de a alcătui un lot în perspectiva
promovării și a participării în primul eșalon”
, a
precizat managerul general al petroliștilor.

Cataramă a
lipsit

Astăzi, Răchită n-a putut conta pe Victoraș Cataramă, cel care
are nevoie de o scurtă pauză din cauza unei infecții la o unghie de
la picior. Nici antrenorii secunzi Daniel Dumitrache și Dumitru
Jipa n-au fost alături de Vivi Răchită, ambii mergând la FRF pentru
un curs al Școlii de Antrenori. Antrenamentele „lupilor” vor
continua vineri și sâmbătă, iar duminică va fi zi de pauză.

Pe aceeași temă