Azi de dimineață, la Săcele, CS Otopeni a disputat un interesant amical cu ACS Berceni, cei din urmă aflându-se la final de cantonament. Meciul a fost foarte aprig disputat, cele două echipe dorindu-și victoria, însă scorul final a fost doar 1-0. Călin Marin a marcat unicul gol al meciului în minutul 19, la un corner executat de Florin Manea.
Cu acest rezultat, elevii lui Viorel Ion întrerup șirul eșecurilor din amicale, ei pierzând cu Dinamo II și cu Damila. De partea cealaltă, echipa lui Laurențiu Diniță vine după un cantonament bun, în care s-a pus accentul pe omogenizarea lotului de jucători avut la dispoziție, cu multe nume noi aduse în această vară.
Că tot vorbim de nume noi, Otopeniul a avut în teren și un străin. Este vorba de rusul Dimitri Dobrianski, un mijlocaș de 20 de ani, care a jucat ultima dată la satelitul ucrainenilor de la Illichivets Mariupol.
Viorel Ion a început meciul cu Bucuroiu – Vlaicu, C. Marin, Vătavu, B. Dumitru – Roman, Otvoș, S. Pană, Ghiță – Fl. Manea – Pălimaru. Au mai jucat: Oltean – M. Dumitru, Iliescu, Dobrianski, Bucă, G. Ion, V. Alexandru, Slv. Radu. Au fost menajați Bardu, Cl. Dumitrescu, Dedu și Pârvu
Laurențiu Diniță a început cu V. Constantin – Marulis, Fâșie, Sandu, Pazon – Bereșoae, Radu, Bărbulescu, Pivniceru – Crețu, Bănaru. Au mai jucat: Meilă – Ghinea, Ciochină, Barbu, Frangu, Ionică, Mazarache, Pătrașcu. A fost menajat Cristi Stan, accidentat.
Articol de Mihai ANDRIEȘ