Petrolul a câștigat testul disputat ieri la Urlați, trecând de
echipa gazdă cu un scor categoric: 7-1. Golurile
„galben-albaștrilor” au fost marcate de Bozga, Constantin. Stoica,
în prima repriză, Ene (2), Budescu (2) și Cristi Vlad, după
pauză.
Formația lui Vivi Răchită s-a impus și în cel de-al doilea amical
al verii, disputat pe terenul Unirii Urlați, formație ce evoluează
în Liga A Prahova. Așa cum era de așteptat, diferența de nivel
dintre cele două echipe s-a reflectat și în scorul final, pe lângă
cele șapte goluri înscrise ploieștenii mai trecându-și în cont trei
bare și alte câteva ocazii uriașe.
Seria golurilor a fost deschisă de Bozga (7), acesta reluând cu
capul după un corner executat, de pe dreapta, de Liviu Mihai. După
prima jumătate de ora a început și o ploaie torențială, iar finalul
primei părți a fost marcată de alte două reușite. Prima trecută în
contul gazdelor, Alexandru Vizinteanu (35) aducând, pentru scurt
timp, egalarea, iar cea de-a doua în dreptul petroliștilor,
Constantin Stoica (41) înscriind cu un șut la colțul lung, din
interiorul careului.
La scurt timp după reluare, Ene (54) a majorat diferența, iar, după
o serie de ratări uriașe, finalul a adus o avalanșă de goluri în
poarta gazdelor, Budescu (80), Cristi Vlad (84), Ene (85) și, din
nou, Budescu (87) stabilind scorul final.
Vivi Răchită a început partida cu o formulă alcătuită din A. Vlad –
Tudor, Bozga, Cosic, P. Stoica – Benga, Panc – C. Stoica, L. Mihai,
Steriu – Ad. Crăciun, pentru ca, din minutul 45, să apeleze la A.
Vlad – Plămadă, Plecanciuc, Panc, Tudor – Petrovici, Cr. Vlad –
Oprița, Fl. Dumitru, Budescu – Ene.
Petrolul va susține următorul meci de verificare sâmbătă, de la ora
11.00, pe terenul formației Unirea Câmpina.
Sursa: fcpetrolul.ro