Petrolul a pierdut amicalul cu Gloria Buzău

Marius ANGHEL 11 Feb. 2011, 16:51 Pregătiri, amicale
Petrolul a pierdut** amicalul cu Gloria Buzău

Petrolul a susținut, astăzi, cel de-al doilea test din 2011, la
Buzău, contra Gloriei din localitate. Partida s-a jucat pe un teren
sintetic, iar amfitrionii s-au impus cu 2-1, după ce, la capătul
primelor 45 de minute, conduceau cu 1-0.

Primul gol al întâlnirii a fost marcat de către Ursu (9), cel
care a tras de la 22 de metri, lateral stânga, aproape de vinclul
din dreapta lui Andrei Vlad, iar Ungureanu (63) a majorat
diferența, surprinzându-l pe Râmniceanu cu un șut de la 20 de
metri.

Petrolistii au redus din handicap în minutul 82, atunci când,
după o pasă a lui Pompiliu Stoica, Gârleanu s-a infiltrat printre
fundașii centrali adverși și, de la zece metri, a lobat balonul
peste Budur. În rest, un meci destul de alert, cu ocazii și de o
parte și de cealaltă, buzoienii trecându-și în cont două bare, prin
Stroe și Ungureanu, iar ploieștenii au fost la câțiva milimetri de
egalare la „bomba” lui Benga (86), mingea izbind butul din dreapta
lui Budur.

„A fost un test bun, dar aș fi vrut să jucăm pe
gazon normal, nu pe sintetic, suprafață cu care nu ne vom întâlni
în campionat. Sunt mulțumit de unele momente ale jocului, dar au
fost și altele în care parcă îmi venea mie să intru pe teren. Am
primit două goluri la două șuturi pe poartă și asta ne arată că
postul de portar este insuficient acoperit la acest moment, dar
cred că situația se va rezolva după revenirea lui Marko
Campar”
, a spus managerul general al petroliștilor,
Valeriu Răchită.

Gloria: Budur – Poterașu, Marin, C. Pușcă, Stroe –
Stan, M. Pușcă, Horovei, Ursu – Prodan, Ungureanu. Au mai intrat:
Filip, Berceanu, Smedescu, Niță, Meiroșu, Bobe. Antrenor: Mihai
Ciobanu.
FC Petrolul: A. Vlad – Cârjă, Ljubinkovic,
Plecanciuc, Tudor – Cr. Vlad, Grumic – Cataramă, Stănescu, L. Mihai
– Buhăescu (30 C. Stoica). După pauză au jucat: Râmniceanu – Păun,
Ljubinkovic (65 Barbu), Cuciula, P. Stoica – Fl. Duimitru, Benga –
Gârleanu, Buhuși, Oprița – C. Stoica (70 Moroșanu). Manager
general: Valeriu Răchită.
Au arbitrat: Alexandru Tudor – Radu Ghinguleac și Vasile
Marinescu.

Cu
Săgeata, la Strejnic sau la Crâng

Petrolul va întâlni, mâine, pe Săgeata Năvodari, partida urmând să
înceapă la ora 11.00. Locul de disputare al întâlnirii va fi
stabilit, însă, doar mâine dimineață, în funcție de starea
gazonului de la Strejnic. Dacă suprafața de joc nu se va prezenta
în condiții optime, atunci meciul va fi mutat la Crângul lui Bot,
pe terenul de lângă șosea.

Sursa: fcpetrolul.ro

Marius ANGHEL 11 Feb. 2011, 16:51 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă