Abia ajuns la București, columbianul Pepe Moreno nu va trece
imediat sub comanda lui Stoichiță, ci se va antrena săptămâna
aceasta la Steaua II pentru a recupera și din punct de vedere
fizic.
Din cauza vremii nefavorabile, care a transformat terenurile de
fotbal în unele impracticabile, Mihai Stoichiță își va duce astăzi
jucătorii într-un stagiu de pregătire de cinci zile în Bulgaria, la
Nisipurile de Aur. Nu pentru că acolo vremea ar fi mai bună, dar
măcar terenurile de antrenament nu sunt noroioase și permit
exersarea schemelor de joc bazate pe tehnică și viteză, așa cum
dorește antrenorul roș-albaștrilor.
„Dublura”
lui Kapetanos mai are de tras
„Lippi” va deplasa pe litoralul bulgar toți jucătorii pe care îi
are la dispoziție, dar mai puțin pe Pepe Moreno. Atacantul sosit
sâmbătă la București va efectua în această dimineață vizita
medicală, la fel și cipriotul Stelios Parpas, dar, spre deosebire
de acesta din urmă, Pepe va rămâne la București.
Deoarece el nu e pus la punct cu condiția fizică, s-a considerat
că e mai bine să rămână la București și să se antreneze cu Steaua
II, urmând ca la revenirea echipei mari în România, Moreno să
treacă sub comanda lui Mihai Stoichiță.
Articol scris de Daniel
Vlad