Pătrașcu: „Cred că toată lumea și-a dat seama că aici se vrea performanță”

Marius ANGHEL 13 Feb. 2014, 15:38 Pregătiri, amicale
Pătrașcu:**

Fundașul Florin Pătrașcu a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din angrenajul formației CS Universitatea Craiova, ascensiunea sa, coroborată cu accidentarea lui Mihăiță Pleșan, fiind răsplătită de Ovidiu Stângă cu banderola de căpitan. Într-un interviu acordat GdS, „Făină” a afirmat că schimbările la nivel de lot din această iarnă au dat mai multă valoare echipei și este sigur că se va sărbători promovarea la sfârșitul acestui sezon competițional.

– Iată că ai devenit căpitan la CS Universitatea Craiova. Ai fi crezut la începutul campionatului că vei deveni liderul acestui grup?
– Lideri suntem toți. Nu sunt liderul grupului și cred că nu este important cine poartă banderola. Important este să ne facem treaba pe porțiunea noastră, iar, dacă ne respectăm sarcinile postului, ne va fi bine tuturor.

– Ai jucat atât fundaș, cât și mijlocaș la închidere. Unde îți convine cel mai mult?
– Joc acolo unde mi se cere. Mă simt mai bine fundaș central, însă, dacă este nevoie, pot să joc și mijlocaș. Acum au survenit și multe accidentări la lot, mă refer la Mihăiță Pleșan și Adi Ionescu, și de asta am jucat și la închidere.

– Cum ți se pare grupul de acum, față de cel din partea a doua a campionatului?
– Este un grup unit, au venit o serie de jucători buni, valoroși, care au adus un plus echipei. S-a îmbunătățit jocul, s-au înmulțit fazele de poartă, ați văzut ce goluri se înscriu (aluzie la reușita din „foarfecă” a lui Viorel Ferfelea din jocul cu Baia Zugdidi – n.r.), deci nu ne rămâne decât să sperăm că va fi bine în campionat. Trebuie să debutăm cu dreptul în partea a doua a sezonului, e foarte important să câștigăm cu ASA Târgu Mureș.

– Au fost aduși foarte mulți jucători în această iarnă. Crezi că se va cunoaște lipsa omogenității?
– Nu cred. Au început să se lege relațiile de joc și calitatea jucătorilor noștri va face diferența. Avem fotbaliști în lot care au evoluat la nivel înalt și le-a fost mai ușor să se acomodeze și să se impună la Craiova.

– Aveți o concurență serioasă acum pe toate posturile. Te simți în pericol acum că a venit și Tomic?
– Concurența aduce o creștere în valoare. Orice jucător de valoare este binevenit la echipă, pentru că de jucat o vom face toți, deoarece pe parcursul campionatului pot interveni accidentări sau suspendări.

„Ambele stagii au fost reușite”

– Ați obținut trei victorii în cele trei meciuri amicale…
– Importante sunt cele din campionat. Acestea, din amicale, sunt bune, dau moral, pentru că trebuie să ne obișnuim cu victoriile, dar cele pe puncte ne interesează cel mai mult. Că sunt obținute cu 1-0, cu 2-0, nu contează, important este să ne impunem.

– Ce ne poți spune de golul lui Ferfelea din jocul cu Baia Zugdidi?
– Am mai văzut în Liga Campionilor, în Liga Europa, a fost un gol fabulos. Ferfelea este un jucător foarte bun, capabil de asemenea goluri. Este un fotbalist tehnic și nu este un gol întâmplător. Era întâmplător dacă îl dădeam eu. O astfel de reușită este binevenită oricând și să dea Dumnezeu ca Viorel să dea din foarfecă și în campionat.

– Cum ți s-au părut antrenamentele de aici, din Antalya, din cel de-al doilea cantonament?
– Au fost bune, ne-am pus la punct în privința pregătirii fizice și am avut mai multe jocuri de verificare, iar în felul acesta s-au mai sudat relațiile de joc. Eu zic că ambele stagii de pregătire au fost reușite, și-au atins scopul și asta se va vedea în campionat. Am obținut trei victorii din tot atâtea meciuri jucate și sperăm să menținem această linie ascendentă.

– Cum vă împăcați cu modelul de pregătire și de joc olandez?
– Nu este mai greu, dar are metode mai noi, mai ales în privința exercițiilor cu TRX-urile, benzile acelea care ne solicită foarte mult din punct de vedere fizic. Să nu uităm că suntem foarte bine monitorizați, ni se înregistrează efortul la aproape fiecare antrenament și ne străduim să avem un randament din ce în ce mai bun.

Proiectul CSU, cel mai bun la care a participat

– La ultimele două partide ați fost spionați de rivalii de la ASA Târgu Mureș. Vă temeți de ei?
– Nu ne-a interesat acest aspect, deși am auzit că a fost prezent antrenorul lor secund. Dacă ne vom face jocul nostru și vom fi concentrați la ora meciului, va veni cu siguranță victoria. Puteau să vină toți de la Târgu Mureș și să ne vadă, nu ne e teamă de ei.

– Ai emoții în privința promovării?
– Nu îmi este frică deloc. Trebuie să ne concentrăm la fiecare joc în parte și totul va fi bine. La ce jucători au venit și la cum a crescut valoarea lotului, eu mizez că vom termina pe primul loc. Nu știu cine va fi pe doi, nu mă interesează, important este ca noi să promovăm de pe prima poziție.

– Crezi că suporterii vor veni într-un număr mai mare în retur?
– Sper că lumea și-a dat seama că este un proiect foarte serios și prin jocurile noastre să-i aducem la stadion într-un număr cât mai mare.

– Proiectul de la CSU este cel mai serios la care ai luat parte până acum?
– Da și o spun din tot sufletul. Cred că toată lumea și-a dat seama că aici se vrea performanță.

Sursa: Gazeta de Sud

Marius ANGHEL 13 Feb. 2014, 15:38 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă