Papură: „Avem nevoie de un jucător de bandă, un vârf și un mijlocaș”

Florin ALBOIU 18 Jan. 2011, 10:49 Pregătiri, amicale
Papură:**

Divizionara secundă Alro Slatina nu
a rupt gura târgului la capitolul achiziții. Oficialii grupării
aluministe au perfectat un singur transfer, mijlocașul Robert
Ghindeanu, ajungând la o înțelegere cu Alro în ziua reunirii
lotului.

Potrivit spuselor antrenorului
Corneliu Papură, s-au purtat negocieri cu mai mulți jucători de la
echipe din Liga I, însă până în momentul în care nu vor semna
contractele, numele acestora nu vor fi făcute publice.

„Avem nevoie de un
jucător de bandă, un vârf și un mijlocaș. Suntem în discuții cu
jucători pe aceste trei posturi. Până nu vor semna, nu putem să dăm
nume. Nu eu port negocierile, pe mine nu mă interesează ce bani
câștigă, eu doar am spus că îmi doresc jucătorul respectiv și că am
încredere în el. Au fost mai mulți jucători pe listă, am vorbit și
pe filiera Craiova, dar ținând cont de problemele care sunt
acolo… Chiar am vorbit cu un jucător, dar sunt foarte scumpi.
Cred că am fost destul de clari la începutul colaborării, încercăm
să evităm retrogradarea și să facem o echipă competitivă, iar în
perspectivă să poată să se bată cu adevărat pentru primele
locuri”
, a precizat antrenorul celor de la Alro,
Corneliu Papură.

„Cine merge în
cantonament rămâne și pentru retur”

Președintele Consiliului de
Administrație al celor de la Alro, Ioan Ciugulea, spune că pentru
returul actualei stagiuni a Ligii a II-a lotul grupării slătinene
va avea în componență 25 de jucători. După aducerea mijlocașului
Robert Ghindeanu, se preconizează ca în aceste zile și alți
fotbaliști să semneze cu gruparea de eșalon secund.

„Vom mai lua doi sau
trei jucători. Ar trebui să vină zilele astea, dar, probabil, mai
au promisiuni și din altă parte. Cu cât întârzie mai mult, cu atât
le scad șansele de a semna cu noi. Lotul pentru retur va fi de 25
de jucători, cu 3 portari. Cine merge în cantonament, rămâne
aproape sigur și pentru retur”
, a declarat
Ciugulea.

Sursa: gazetanoua.ro

Florin ALBOIU 18 Jan. 2011, 10:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă