Oradea, la a patra victorie consecutivă

12 Aug. 2010, 16:37 Pregătiri, amicale
Oradea,** la a patra victorie consecutivă

Pe o căldură toridă, FC Bihor și FC
Baia Mare s-au întâlnit, azi, pe stadionul „Iuliu Bodola” într-un
joc amical.

În ciuda caniculei, cele două
echipe nu au fost deloc zgârcite cu fotbalul, ocaziile de gol
făcând deliciul publicului. Campioni la ratări au fost gazdele,
care, au ieșit în evidență mai ales prin „foarfecele” lui
Deaconescu (20) și Markuș (67), prima respinsă în corner de
portarul băimărean, iar a doua reținută cu siguranță. Bota nu a mai
avut ce face în minutul 70 când centrarea din marginea careului
mare a lui Sulea a fost reluată la colțul scurt cu latul, din șase
metri, de Markuș.

Pentru FC Bihor victoria în fața
maramureșenilor a fost a patra consecutivă din aceste
pregătiri.

„A fost un meci cu bune
și cu rele. Ne-am creat multe ocazii de gol dar nu am reușit să fim
eficienți în fața porții. În concluzie pot spune că mai este mult
de muncă, dar și de faptul că am mai avea nevoie de un atacant,
care, să finalizeze cu brio acțiunile noastre de
atac”
, a spus la finalul meciului, Gheorghe Ghiț,
antrenorul orădenilor.

FC Bihor: Fildan –
Toc, Muscă, S. Oltean, Tegzeș – Chiș, Deaconescu, Sorian – F. Pop,
Bențe, Florean. După pauză au mai jucat: Bartos – Copil, Danci,
Petrache, Sulea, Lupu, Țoca, Andronic, Bîrză, Markuș și Varga.
Antrenor: Gheorghe Ghiț.

FC Baia Mare: Bota
– Duruș, Loi, Șomcherechi, Gherman – Bichiri, Iațu, Chiorean, Ernst
– Feraru, Achim. Au mai intrat: Lovas – Szentlaszloy, Negrea, V.
Pop, Ignat, Răzmeriță, Brata, Lauruk, Marinetescu și Moldovan.
Antrenor: Ciprian Danciu.

Articol scris de Nicolae Mihalcea

12 Aug. 2010, 16:37 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă