O greșeală care ar costa scump în campionat

În aceasta dimineață complexul de la Izvorani le-a avut drept
oaspete pe Astra Giurgiu și Callatis Mangalia care s-au duelat
într-un meci condus la centru de Andrei Chivulete. Frigul tăios, în
ciuda soarelui strălucitor, i-a obligat pe jucătorii celor două
echipe să dea tot ce au avut mai bun din ei pentru a se încălzi mai
repede, chiar dacă mulți dintre cei care au evoluat pe teren în
cele două reprize au fost protejați (fără succes) de pantaloni
lungi, mănuși și căciuli.

Tehnicienii celor două echipe au aruncat în teren ce au avut mai
bun, iar jucătorii au vrut să își impresioneze antrenorii, însă
uneori excesul de zel a dus la ratări din poziții ușoare. Unicul
gol al meciului a fost reușit de brazilianul Tiago Adan în minutul
35. Agilul atacant al giurgiuvenilor a speculat ieșirea greșită a
lui Neagu la o centrare de pe dreapta în careul echipei antrenate
de Erik Lincar. Cu o simplă lovitură de cap, Tiago Adan i-a luat
față tânărului goalkeeper și a marcat în poarta goală.

Din fericire, a fost doar un amical și astffel de probleme pot
fi corectate pe viitor, așa că cei de la Callatis nu trebuie să
dispere. Ar mai fi de spus că Lincar mai are de lucrat la capitolul
omogenitate, schimbările suferite de Callatis la nivel de lot în
această iarnă făcându-se simțite în economia jocului. De partea
cealaltă, Imilian Șerbănică se poate declara mulțumit de acest
rezultat, cantonamentul început acum o săptămână și jumătate la
Mogoșoaia arătându-și roadele.

Callatis va juca mâine un nou amical la Izvorani, de data
aceasta cu Delta Tulcea, în timp ce Astra Giurgiu va juca vineri cu
CSO Plopeni la Buftea, pe sinteticul din complexul FRF.

Caseta meciului:

ASTRA GIURGIU 1-0 CALLATIS MANGALIA (1-0) Tiago Adan
35

Astra: G. Popa – Ct. Gheorghe, Șanțmare,
Damian, S. Constantin (Garcia) – M. Stan, Cojenel, Ochia, Quim –
Tiago Adan, Martinez. Au mai jucat după pauză:
Dragne, Gavrilaș – Geană, Bănaru, Hoprich, Nemțescu, Burlacu,
Condrea. Antrenor: Imilian Șerbănică

Callatis: Vl. Neagu – Bucur, Floricel, Răvoiu,
L. Florea – I. Florea, Bolat, Dimcea, Grigoraș – Ad. Crăciun,
Bardu. Au mai jucat după pauză: Willian – Kamara,
Doicaru, Țarălungă, Ioviță, Patane. Antrenor: Erik
Lincar

Articol de Mihai
ANDRIEȘ
Foto de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă