Ionuț Popa a organizat joi
după-amiază un joc-școală la stadionul din Ștefănești, dorind să
vadă cum se descurcă pe teren și jucătorii nou-veniți în această
iarnă și cu care se vrea să se semneze contracte.
Antrenorii au împărțit lotul în
trei, într-una dintre echipe fiind repartizați mai mulți dintre
titularii din tur. Astfel, în prima jumătate de oră au jucat: Ilie
– Moșteanu, Olteanu, Miulescu, Năuiu – Enache, Romeo Stancu,
Huzuneanu, Vladu – Ayza, Ionescu, pe de o parte, și Popescu –
Cojocaru, Mormolea, Bumbac, Sandu – Coșereanu, Florea, Păduraru,
Gălan – Nilă, Băia, pe de altă parte. Apoi, în repriza a doua, în
echipa titularilor s-au făcut mai multe modificări, aceasta arătînd
astfel: Ilie – Toc, Miulescu, Stoica, Baicu – Enache, Lircă,
Săndulescu, Coșereanu – Daniel Stan, Ionescu.
În prima repriză scorul a fost 4-0
pentru titulari, marcatori fiind Enache, Ionescu (două) și Romeo
Stancu, iar în a doua repriză, 2-1, tot pentru ei, marcatori fiind
Ionescu, Baicu, respectiv Nilă. Jucătorii nou-veniți testați au
fost mijlocașul central Florea, atacantul Băia, fundașul central
Bumbac, fundașul dreapta Toc și atacantul Daniel Stan.
Arbitrați de
„Colina”
Meciul de la Ștefănești, de joi, a
fost arbitrat de directorul de organizare al CS Mioveni, Șerban
Gheorghe. Acesta era strigat de pe margine „Colina” de către șefii
clubului, care i-au transmis la început să nu „tragă” cu nici una
dintre echipe. Până la urmă, „Colina” a fost corect și a fluierat
absolut totul, anulând și un gol pe motiv de ofsaid, spre
nemulțumirea jucătorilor.
Conducerea, pe
margine
Toată conducerea lui CS Mioveni a
venit să vadă acest test organizat de antrenorul Ionuț Popa,
curiozitatea fiind mare în ceea ce privește fotbaliști sosiți acum.
Pe banca de rezerve, alături de antrenori, au stat și președintele
Consiliului Director al clubului, Dumitru Olteanu, președintele
executiv al grupării, Ion Țuțală, directorul general Răzvan Tunaru,
dar și unul dintre membrii Consiliului Director, Jan
Vălimăreanu.
Urmăriți de Albota și
de Bradu
Printre cei care au vrut să
urmărească jocul-școală al Mioveniului și nou-veniții la echipa
galben-verde s-au numărat și oficialii formațiilor argeșene de Liga
a III-a. Astfel, pe tunelul care duce la vestiare au fost și
vicepreședintele Cristinel Soare și delegatul George Buliga, de
Ateltic Bradu, dar și directorul sportiv al lui Girom Albota, Gabi
Alexe.
Articol scris de Silviu
Mihai