Cu doar o lună înainte de startul
returului în Liga a II-a, la Petrolul Ploiești există suficiente
motive de îngrijorare, asta în ciuda faptului că managerul Răchită
este optimist și spune că echipa va avea un parcurs bun în retur.
Dar, una este ce spune el și alta realitatea existentă acum la
echipă.
În primul rând, niciunul dintre
obiectivele pe termen scurt pe care și le-a propus Răchită nu a
fost realizat. Conform declarațiilor pe care el le-a făcut la
reunirea din luna ianuarie, lotul de jucători ar fi trebuit să fie
„în proporție de 90%” conturat încă
dinainte de plecarea în cantonamentul de la Predeal. Că acesta nu a
fost definitivat nici măcar înainte de plecarea în stagiul de la
Side, este cât se poate de evident !
Mai mult, colac peste pupăza, a mai
plecat și portarul Vlad, cel care a dus greul între buturile
Petrolului în ultimele două sezoane. Încercând să minimalizeze
efectele acestei „despărțiri”, Răchită vrea în fapt să ascundă
tensiunea existentă la echipă. Pentru că Vlad nu este singurul
nemulțumit, ci doar singurul care a „explodat”, deocamdată.
Apoi, tot Răchită spunea la
începutul anului că nu va mai aduce jucători „la număr” și că se va
orienta spre fotbaliști care să fie „certitudini”. Unde sunt
aceștia, e greu de răspuns, pentru că la Petrolul nu au ajuns în
niciun caz. Pentru că, Buhaescu, Campar, Gârleanu, Grumic, Buhuși,
Cataramă, Liviu Mihai sau Ljubinkovic nu pot fi considerați
„certitudini” decât dacă nu ai nicio treabă cu fotbalul. Pot fi –
în cel mai bun caz – „promisiuni”.
Pe urmele lui…
Lucescu
Nu mai este un secret pentru nimeni
faptul că antrenorul Mircea Lucescu are, la fiecare meci nereușit
al echipei sale, o scuză la îndemână, de fiecare data fiind
vinovați alții, dar nu el. Ei bine, Răchită pare să-i calce pe urme
lui Lucescu, din acest punct de vedere, managerului petrolist
fiindu-i foarte greu să accepte că și el greșește.
Astfel, relevante sunt reacțiile
lui după meciurile de verificare pe care Petrolul le-a jucat în
acest an. Despre confrunarea cu Unirea Campina, Răchită a spus că a
fost irelevantă, pentru că s-a jucat pe zăpada. După ce Petrolul a
luat bătaie de la Gloria Buzău, Răchită a considerat că a fost din
nou o partidă irelevantă pentru că meciul s-a jucat pe teren
sintetic. Iar după remiza cu Săgeată Năvodari, iar a fost un meci
irelevant, pentru că jucătorii se gândeau la plecarea în
Turcia.
Dacă tu, ca antrenor, nu ai
niciodată nicio vină, deși este evident faptul că jocul echipei
este „împiedicat”, atunci ai, cu adevărat, un motiv de ingrijoare!
Pentru că – surpriză ! – și contracandidatele în luptă pentru
promovare au jucat în acest an pe zăpada și pe sintetic și au
obținut alte rezultate. Mult mai bune.
Și, o altă surpriză, niciuna dintre
ele nu a pierdut atât de mulți jucători așa cum a pierdut Petrolul
de la începutul campionatului și până acum. Că să nu mai spunem că
niciuna dintre formațiile care luptă pentru accederea în Liga I nu
a pierdut, între tur și retur, golgheterul și portarul titular.
Sunt, așadar, suficiențe motive de
îngrijorare pentru fanii Petrolului, în ciudă faptului că,
deocamdată, echipa se află pe un loc promovabil.
Sursa: ziarulprahova.ro