Antrenamentul de joi după-amiază al utiștilor s-a consumat pe vechea pârtie de schi de vis-a-vis de hotelul „Parc”. Dacă „veteranii” Mara și Bălan au avut parte de un program special din pricina oboselii musculare acumulate, restul utiștilor au efectuat 15 serii de alergări în pantă, pe distanța de 150 de metri. În vârful pârtie, Roland Nagy își încuraja elevii și chiar le oferea „mirajul” unui antrenament mai scurt în cazul în care fotbaliștii țineau un anumit ritm.
„Principalul” UTA-ei a tras mai mult de juniorul Alexandru Miron, insistând ca acesta să parcurgă de fiecare dat cu 5 metri mai mult decât colegii săi. „Vreau să bat palma cu tine la fiecare tură și știu eu de ce. Dacă ai forță în picioare, apărătorii adverși o să fie doar niște frizeri pentru tine. Ești tânăr, știi fotbal, voință să ai la antrenamente și totul va fi bine”, i-a transmis Nagy fotbalistului care a marcat primele sale goluri în Liga 2 în partidele cu Luceafărul Oradea și Mureșul Deva. Vârful de 18 ani s-a conformat, cum de fapt o face de la începutul cantonamentului, fiind una dintre surprizele plăcute la modul cum se pregătește.
Chiar dacă nu mai sunt la prima tinerețe fotbalistică, Hidișan, Neagu sau Bucur sunt și ei exemple de seriozitate și tenacitate când vine vorba de pregătirea fizică.
sursa: Sport Arad