După ce luni, la reunirea echipei FC Bihor, nu a fost prezent niciun reprezentant al autorităților locale, cele care susțin sau au susținut financiar clubul orădean de fotbal, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Mang, a dat asigurări că forul județean va susține clubul în continuare.
„Facem tot ce putem ca activitatea clubului să continue”, a declarat Mang, care legat de situația complicată în care se află în aceste zile clubul, rămas fără președinte și astfel, fără ca cineva să semneze pentru plățile necesare funcționării clubului, a precizat, „ieri (luni) domnul președinte Popa a fost plecat și întrucât nu-mi intra în atribuțiuni, nu puteam să iau o decizie de unul singur. Astăzi o să discut însă cu domnul Popa pentru ca să instalăm cât mai repede un nou Consiliu de Administrație”.
Legat de conducerea clubului, Mang a mai declarat că nu înțelege de ce se mai regăsesc în AGA reprezentanții primăriei, dacă aceasta nu mai susține clubul.
Astfel, conform vicepreședintelui Consiliului Județean, urmează ca în câteva zile să fie anunțată o nouă conducere la FC Bihor.
Pe de altă parte, întrucât nici luni și nici marți nu i-a căutat nimeni la ședința de pregătire pe care le-au avut cu jucătorii, antrenorii echipei orădene s-au interesat de programul de audiență al primarului și al președintelui Consiliului Județean, pentru a se înscrie la acestea. Ei susțin că, în așteptarea vreunui mesaj din partea autorităților locale, în această săptămână vor mai continua antrenamentele.
Sursa: FC Bihor