Viorel Tănase era mulțumit de jocul pe care l-au practicat jucătorii săi în amicalul de astăzi cu Steaua, scor 1-2. Antrenorul spune că dacă nu s-ar fi ratat atât de mult echipa constănțeană ar fi putut termina meciul la egalitate.
Tănase s-a edificat în privința jucătorilor și în condiții de stres, însă recunoaște că mai sunt probleme de pus la punct, cum ar fi cele de ordin tactic.
Totodată, noul antrenor al Farului a vorbit și despre suporterii prezenți la stadion. Acesta îi așteaptă în număr cât mai mare în campionat pentru a îndeplini obiectivul propus pentru finalul campionatului.
„Ne-am propus un rezultat bun cu Steaua, tratez fiecare joc la victorie. Noi trebuie să ne jucăm partitura indiferent de adversar. Astăzi au avut un ritm bun și am pus probleme Stelei. Vreau ca Farul să practice un fotbal total, ofensiv și bine organizat. Am avut 3-4 situații clare de gol, Ivanovici, Dino Eze, Badea la final și puteam scoate un rezultat de egalitate și poate aveam mai multă incredere. Steaua este o echipă puternică, o echipă cu individualități, fac diferența ușor în joc. Dacă marcam la 1-1 poate alta era soarta partidei. Una peste alta a fost un joc util, un joc care mi-a demonstrat calitațile unor jucători în condiții de stres și cu o echipă de alt nivel și cred că ne-am comportat bine.
Mai avem probleme de pus la punct, de ordin tactic, dar se vede o creștere. Cine va respecta sarcina de joc, acela va juca titular. Ne-am asumat riscul să stricăm gazonul, dar este timp până la meciul cu Bacăul să-l refacem.
Mă bucur că am avut mulți spectatori, dar mă aștept la mai mulți. Avem nevoie de public, ne-am propus ceva măreț și numai împreună cu al doisprezecelea jucător putem reuși. Le mulțumesc spectatorilor pentru cum au susținut echipa și îi aștept în număr cât mai mare”, a declarat Viorel Tănase, citat de fcfarul.ro, la finalul amicalului cu Steaua.
Programul Farului în perioada următoare
Joi 1 martie 2012
Ora 11:00 – Antrenament
Ora 16:00 – Acțiune de Mărțișor – Jucătorii vor oferi atenții doamnelor și domnișoarele la City Park Mall
Vineri 2 martie 2012
Ora 10:30 – Poza oficială pentru returul sezonului 2011-2012
Ora 11:00 – Antrenament
Sâmbată 3 martie 2012
Ora 11:00 – Meci amical FC Farul – Callatis Mangalia, ultimul înaintea startului returului.
Duminică 4 martie 2012 – zi liberă