Fotbaliștii de la Chindia Târgoviște vor susține joi și vineri ultimele antrenamente din acest an, la baza proprie, după care vor intra într-o binemeritată vacanță.
Înainte de ultimele antrenamente, jucătorii roș-albaștrii au evoluat astăzi, în jurul orei prânzului, într-un meci școală titular vs. rezerve pe terenul de antrenament de lângă stadionul Eugen Popescu, printre componenți aflându-se și secundul echipei, Adrian Bogoi.
În afară de eventuala trece a lui Ionuț Petculescu în lotul echipei antrenate de Silviu Dumitrescu nu sunt vehiculate alte nume care să completeze lotul în pauza de iarnă, cel puțin deocamdată.
Băieții vor avea parte de o binemeritată vacanță care va dura aproximativ o lună după un an încununat cu succese, roș-albaștrii terminând turul pe un onorant loc trei în Liga a 2-a, după ce, în prealabil, în prima jumătate a anului au reușit promovarea în eșalonul secund.
Sursa: chindiatargoviste.ro
Foto: photochic.ro