Învinși în al 8-lea amical: CS Mioveni n-a rezistat în fața lui FC Olt

17 Aug. 2012, 12:11 Pregătiri, amicale

CS Mioveni a pierdut miercuri pe stadionul din Ștefănești amica­lul cu FC Olt, oaspeții câștigând cu 2-0 în urma a două go­luri înscrise în re­priza secundă.

Galben-verzii au făcut o pri­mă repriză foarte bună ratând o­ca­zii prin Gălan, Coșereanu, Del­­cea și Zaharia, însă în partea se­cundă, odată cu efectuarea schimbărilor au căzut și golurile adversarilor pe două greșeli per­sonale. La prima, portarul Tăna­se a avut o degajare greșită, di­rect în adversar în fața careului, după care a fost executat, iar la a doua Marcu a pierdut o minge pe dreapta, iar oaspeții au în­scris după centrarea venită în ca­reu. În meciul de miecuri, an­tre­norul Mihăiță Ianovschi a folo­sit jucătorii care vor fi mai mult rezerve în campionat, încercând să îi vadă și pe aceștia la lucru, să știe ce poate fiecare.

„Am fă­cut o primă repriză foarte bună. Primele 65 de minute, până la primul gol, au fost chiar foarte bu­­ne, din toate punctele de ve­de­re. Cam așa ar trebui să a­pă­rem în primele meciuri de cam­pi­o­nat. Pe urmă, apariția jucă­to­rilor tineri a dus la greșeli și s-au luat acele goluri. I-am folosit pe acești fotbaliști în special pentru a-i vedea la lucru, să vedem cu ce completăm lotul. Și s-a văzut, în afară de Coșe­rea­nu, restul nu prea pot să joace la Liga a II-a”, ne-a spus după meci antrenorul Ianovschi Jr.

CS Mioveni: Dănălache – Zaharia, Cotigă, Crețu, Dumi­trache – Biceanu, Panait, Del­cea, Coșereanu – Gălan, Simi­on, în repriza a doua au mai intrat Tănase – Mocanu, Iamandi, Pravăț, Păun, Cr. Tănase, Mar­cu, Turnescu și Stancu.

FC Olt: Bordea, Giurcă, Irimescu, Cosic, Bancu, Quist, Precup (min. 46), Crăciun (min. 48), Andrei David, Velcovici, Alex Marin. Din minutul 65: Bugiu, Dima, Șerban, Crușoveanu, Anghelina, Săndulescu, Vâlcică, Polgar, Corcoveanu, Pribac, Ene.

A arbitrat „Collina”

Meciul de la Ștefănești a fost condus de o brigadă argeșeană formată din Vasile Pop, Florin Neacșu și Lucian Tănase. Cei trei au avut o prestație ex­ce­lentă, judecând fazele corect și neavantajând niciuna din­tre formații. La acest meci, centralul Vasile Pop a afișat un nou look, venind tuns la zero. Când l-au văzut cum arbitrează, câțiva spectatori au făcut imediat asocierea cu celebrul Pierluigi Collina, ase­mă­na­rea cu acesta fiind evidentă atât la înfățișare, cât și la stilul de arbitraj. „Ia uitați-vă, fraților, AJF l-a readus în prim plan pe Collina, Collina de Argeș…”, s-au auzit câteva voci în tribună.

Staff-ul, pe margine

La meci a asistat și staff-ul administrativ al galben-verzilor. Astfel, pe banca de rezerve au luat loc directorul de marketing, Claudiu Co­jo­ca­ru, directorul sportiv Daniel Barbu și preșe­din­tele interimar Șerban Gheorghe, în timp ce sus, în tribune, au urcat mai mulți membri ai Consiliului Director. Pe bancă au mai stat se­cun­dul Alin Chița, antrenorul de portari Iulian Ili­e și medicul Viorel Nicola.

Antrenorii, liniștiți

Antrenorii Mioveniului au stat la acest meci li­ni­­știți pe bancă atât cât au putut, ieșind totuși la margine de câteva ori. Ianovschi a dat indicații atât de pe bancă, dar și din picioare făcând câteva drumuri la tușă, acolo unde fie i-a felicitat pe unii jucători pentru fazele create, fie le-a cerut unora dintre cei de pe teren să facă anumite lucruri. Așa s-a în­tâm­plat și la câteva auturi și lovituri libere, faze la care a cerut să se execute lung, peste jucătorii adverși.

Daouda, în repaos

Ivorianul Mariko Daouda a fost oprit de medici de la pre­gătiri după câteva săptămâni în care a făcut efort in­tens. „Daouda are o problemă medicală și trebuie să urmeze 14 zile de tratament. De la efort are aceste pro­bleme și trebuie văzut care va fi situația lui. Avea aceste probleme și când era la Dinamo și la Craiova, dar atunci le-a rezolvat. Până nu își dau medicii acor­dul, nu îl putem transfera”, ne-a spus Ianovschi Jr.

Cu salvarea la amicale

Pentru a preîntâmpina orice incident neplăcut, conducerea tehnică și administrativă a Mioveniului se folosește la meciurile amicale de pe propriul teren și de serviicile ambulanței pe care clubul o are în dotare. „A văzut toată lumea ce s-a întâmplat cu fotbalistul care a de­cedat pe teren din cauză că nu a existat o ambulanță la meci. Nu vrem să se repete vreun astfel de incident și de aceea suntem precauți, iar la meciuri avem ambulanța în caz că intervine ceva mai grav”, ne-a spus medicul echipei, Viorel Nicola.

Antrenamente cu titularii

Dacă în meciul cu FC Olt au fost folosiți mai mult jucătorii ca­re vor fi probabil rezerve, ti­tularii galben-verzi s-au antrenat și ei, însă miercuri dimineață. Ieri, ban­ca tehnică a Mioveniului a programat o singură ședință de pregătire, la ora 16, la Ștefă­nești, acolo unde cei care au ju­cat în amical au făcut o recupe­rare mai ușoară, în timp ce restul lotului s-a pregătit normal.

A revenit Crețu

Cătălin Crețu a ratat în a­ceastă vară un transfer la Con­cor­dia Chiajna, în prima ligă, acolo unde a fost dorit de an­tre­no­rul Ilie Stan, cel care, de altfel, l-a și promovat în Liga I la Mio­veni. Crețu s-a întors de o săp­tă­mână la echipă și a jucat ca fun­daș central în jocul de miercuri. De­spre el, la final, antrenorii spu­neau că trebuie însă să-și schim­be atitudinea, dacă va vrea să facă parte din lotul echipei.

Urmează Vâlcea

Pînă la începerea campiona­tu­lui, CS Mioveni mai are pro­gra­mate încă două jocuri de pre­gătire. Astfel, sâmbătă, de la ora 12, se va juca în Zăvoi „returul” cu CSM Râmnicu Vâlcea, meciul de la Mi­o­veni terminându-se săptămâna trecută la egalitate, 1-1. Apoi, săp­tămâna viitoare, într-o partidă care se vrea a fi și de prezen­tare a lotului, la Mioveni va veni SCM Pitești, data disputării jocului ur­mînd a fi stabilită și în funcție de programarea din prima etapă.

Zaharia, la dreapta

De mai bine de o săptămână, la antrenamentele Mioveniului se află și Andrei Zaharia, fot­ba­list care a mai fost și în trecut în vederile galben-verzilor. Zaharia este jucătorul lui FC Argeș și, din câte se pare, alb-violeții sunt dis­puși să-l cedeze alte echipe. Fun­dașul dreapta a fost folosit de an­trenorul Mihăiță Ianovschi în acest meci, având o evoluție în nota echipei din prima repriză, în­să după cum spuneau antre­no­rii, mai trebuie lucrat cu el pen­­tru a putea juca cum trebuie.

Articol scris de Silviu Mihai

17 Aug. 2012, 12:11 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă