„Glorioșii”, în alergare spre liga secundă

Marius ANGHEL 19 Feb. 2013, 12:01 Pregătiri, amicale

Gloria Buzău a revenit la sfârșitul săptămânii trecute în localitate după ce pentru zece zile a avut cartierul general la Poiana Pinului unde a efectuat cantonamentul din această iarnă. Jucătorii lui Marian Roșu au avut programate câte două antrenamente zilnic, punându-se evident accentul pe pregătirea fizică, așa că dimineața ,,meniul” a constat în alergări, exerciții de stretching și forță.

După amiaza s-a lucrat tehnico-tactic, totul fiind completat cu meciurile de verificare disputate la Buzău. Antrenorul grupării din Crâng s-a declarat mulțumit de modul în care elevii săi au răspuns la efort dar se simte și o oboseală, dealtfel una firească după această perioadă.

„Jucătorii trag tare la fiecare antrenament conștientizând faptul că ne așteaptă un retur extrem de dificil și trebuie ca finalul campionatului să ne prindă pe primul loc pentru a promova. Dacă din punct de vedere fizic stăm bine, în schimb suferim la omogenitate și relațiile de joc, deoarece în această iarnă au venit mai mulți jucători noi și mai avem de lucru la capitolul ăsta. Nu ascund nici faptul că pe unii băieți, în special pe cei mai tineri, îi apasă o presiune fiind vorba de obiectivul care trebuie îndeplinit. În timpul rămas până la primul meci oficial vom încerca să ne punem la punct cu toate pentru a fi într-o formă cât mai bună.”, a declarat tehnicianul Gloriei Buzău, Marian Roșu.

Acesta a schițat un prim unsprezece cu care va aborda partea a doua a campionatului și va fi trimis în teren, miercuri, la meciul cu Unirea Slobozia din cadrul Memorialului „Cornel Negoescu”, ce va avea loc la Buzău, la competiția ajunsă la cea de a VII-a ediție.

Articol și foto de Adi SOARE
 

Marius ANGHEL 19 Feb. 2013, 12:01 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă