Glorioșii deschid seria amicalelor cu „voluntarii” lui Romeo Bunică!

Marius ANGHEL 23 Jan. 2013, 11:33 Pregătiri, amicale

Gloria Buzău și-a reluat luni pregătirile pentru returul campionatului Ligii a III-a. La apelul antrenorului Marian Roșu au răspuns prezent 19 jucători printre care și cei cinci aduși în această iarnă de la Olimpia Râmnicu Sărat și anume Vișan (fundaș), Burlacu, Rențea, Roman (mijlocași) și Lungoci (atacant). La primul antrenament efectuat pe terenul sintetic nu a participat atacantul Bobe, acesta fiind accidentat.

Din lot mai fac parte: Sârbu, Fenny, Chiriță (portari), Cucu, Crăciun, Ștefănescu, Andrițoiu, Bârsănel, Olteanu (fundași), Alexandru, Jercălău, Zanfir, Perca, Păun (mijlocaș), Manea, Luiceanu (atacanți).

Până pe 6 februarie lotul Gloriei Buzău se va pregăti în localitate urmând ca după aceea să plece în cantonament la Poiana Pinului unde jucătorii își vor încărca bateriile timp de 12 zile.

„Urmează o perioadă dificilă în care jucătorii vor parcurge câteva etape specifice cum ar fi acumulările fizice care presupun un mare efort din partea lor și mai multe meciuri de verificare.Sper ca întregul lot să fie sănătos pentru a putea trece cu bine de această perioadă dealtfel una foarte importantă. Referitor la nouătățile din echipă, vrem ca până plecăm în stagiul de pregătire centralizat să mai aducem în 2-3 jucători pe posturile fundaț stânga, mijlocaș lateral și chiar atacant”, a declarat tehnicianul echipei din Crâng, Marian Roșu.

 Acesta spune că deși va fi extrem de greu, jucătorii au venit la reunirea lotului cu gândul și speranța că la finalul campionatului, Gloria Buzău va fi echipa care va promova.

Formația buzoiană are programat primul meci amical din această iarnă, sâmbătă când va juca pe terenul ,,Cornel Negoescu” cu CS Voluntari (ora11.00).

Articol și foto de Adi SOARE
 

Marius ANGHEL 23 Jan. 2013, 11:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă