Gloria și-a prelungit cantonamentul din Turcia. Buzoienii vor mai juca încă trei amicale

Marius ANGHEL 14 Jul. 2014, 16:38 Pregătiri, amicale

Plecată pe 1 iulie într-un stagiu de pregătire în Turcia, la Green Park Kartepe, în Izmit, Gloria Buzău și-a prelungit șederea pentru a mai disputa încă trei meciuri amicale. Conform site-ului oficial al grupării din liga secundă, antrenorul Viorel Ion își va urmării jucători în teste contra formațiilor: FC Persepolis (Liga 1 Iran, 14 iulie, ora 17:00), MC Alger (Liga 1 Algeria, 15 iulie, ora 23:00) și FC Saipa (Liga 1 Iran, 16 iulie, ora 11:00).

Au remizat în ultimele două amicale

În weekendul trecut, echipa buzoiană a mai jucat încă două amicale, ambele încheiate la egalitate.

Vineri, Gloria a terminat 1-1 cu formația iraniană Sepahan, ocupanta locului patru în ultimul sezon. Iranienii au condus la pauză, însă Iulian Dăniță a reușit să marcheze după pauză, stabilind scorul final.

Duminică, jucătorii lui Viorel Ion au remizat 1-1 cu Esteghlal Ahvaz, echipă iraniană din liga secundă. Adversarii au condus la pauză, însă Gabi Ion a restabilit egalitatea în cea de-a doua repriză. Pentru această partidă, Gloria a mizat pe Stoicescu – Amet, Bârsănel, Vlaicu, Agache – Marcu, Voicu – N. Crețu, Pușcașu, Ghiță – Pantelie. Au mai evoluat G. Ion, Bardu, Burlacu, Fl. Anghel, Bobe și Pașa.


Gloria Buzău a disputat până acum șase amicale în stagiul din Turcia. Iată rezultatele înregistrate: 1-8 cu Mordovia Saransk (Rusia 1), 1-5 cu Al Raed (Arabia Saudita 1), 1-3 cu Traktor Sazi (Iran 1), 2-2 cu Paykan (Liga 1 Iran), 1-1 cu Sepahan (Liga 1 Iran) și 1-1 cu Esteghlal Ahvaz (Liga 2 Iran).

Foto: FC Sepahan

Marius ANGHEL 14 Jul. 2014, 16:38 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă