Gache a tras primele concluzii de la revenirea la Farul: „De aici au apărut problemele”. Antrenorul nu vrea o victorie fără glorie la baraj

Marius ANGHEL 29 Apr. 2015, 15:04 Pregătiri, amicale

Noul antrenor al Farului, Constantin Gache, a condus ieri primul antrenament al „marinarilor” de la revenirea sa pe banca tehnică a formației constănțene. La ședința de pregătire, desfășurată pe terenul principal, au participat 21 de fotbaliști.
 
Solicitat de Farul pentru ultimele două meciuri din play-out și pentru dubla de baraj, Constantin Gache spune că a venit cu sufletul să ajute clubul care l-a format ca jucător și ca om. Din pricina problemelor cu care se confruntă FC Bihor (una dintre posibilele adversare de la baraj), s-ar putea ca „marinarii” să nu mai fie nevoiți să susțină cele două partide pentru menținerea în Liga a 2-a și să rămână astfel direct în campionat.
 
„Sunt farist, Farul m-a făcut ceea ce sunt. Am fost legitimat aici prima dată în anul 1969. Am venit cu sufletul, ca să pun și eu umărul la ajutorarea clubului. Păcat de situația în care se află echipa și de faptul că a ajuns să susțină baraj pentru menținerea în Liga a 2-a. Nu sunt Mourinho, dar ce pot face voi pune în slujba Farului. Cred că putem salva echipa de la retrogradare și am acceptat să vin și pentru că lotul este valoros. În vestiar, nu e o atmosferă bună, și de aici au apărut problemele. Ne lipsesc rezultatele. Dar valoarea lotului poate schimba atmosfera. Ultimele două partide din play-out nu mai contează, dar, dacă vom obține două rezultate bune, moralul ar crește, iar atmosfera s-ar îmbunătăți. În mod normal, cele două meciuri ar trebui să fie antrenamente cu public pentru baraj”, a declarat Constantin Gache.

Bogdan Olaru lucrează tot separat

La antrenamentul de ieri, desfășurat pe terenul principal, au participat 21 de jucători, dintre care unul, portarul Bogdan Olaru, a lucrat separat, nefiind refăcut complet după o accidentare, iar mijlocașul Bogdan Boritz, deși nu e jucător al Farului, a primit acceptul clubului să se pregătească la stadion.

Ceilalți 19 au fost: Nanu – portar; Băjan, Cl. Popa, Fl. Pătrașcu, D. Ciobanu, Buzea, Giurgiu, Sescioreanu – fundași; Al. Grigoraș, Pâslaru, Cârstoiu, Ochia, Vieru, Szalkai, R. Neagoe, Plămadă – mijlocași; M. Enciu, M. Jianu, Muscă – atacanți.

VEZI o GALERIE FOTO detaliată de la antrenamentul de ieri al Farului

„În alte condiții, cred că Farul ar fi fost pe primele locuri”

„După părerea mea, jucătorii care sunt acum la Farul nu se exprimă la adevărata lor valoare. Dacă voi reuși să elimin această problemă, cred că vom avea șanse de reușită. Am încredere în băieți. În alte condiții, cred că lotul actual ar fi fost pe primele locuri. Am experiență și cred că pot să dibui de ce avem nevoie la Farul. Am fost la toate meciurile, dar, ca să cunoști bine fiecare jucător, una e să te afli în tribună, și alta pe teren. Farul are în continuare suporteri, însă la stadion vine cam puțină lume. Probabil însă că și echipa e de vină, pentru că trebuie să ofere un joc mai spectaculos”, a spus Gache.

Noul principal va fi ajutat de secunzii Ion Barbu și Gică Mina. În noua schemă tehnică, pe lângă fostul antrenor Marian Dinu nu se va mai regăsi nici preparatorul fizic Gheorghe Avram.

Pot profita de problemele lui FC Bihor: „Parcă ar fi o victorie fără glorie”

Aflată pe ultimul loc în clasament, FC Farul mai are de disputat două meciuri din play-out, cu ACS Berceni (sâmbătă, 2 mai, în deplasare) și cu CS Balotești (sâmbătă, 9 mai, acasă), după care, teoretic, urmează dubla de baraj (pe 16 și 23 mai) cu o echipă din seria secundă a Ligii a 2-a. S-ar putea să nu se mai ajungă însă la baraj, întrucât, din cealaltă serie, FC Bihor are probleme mari, iar pe 5 mai ar putea fi declarată falimentară. În aceste condiții, Farul își va păstra locul în eșalonul secund.

„Nu am o preferată anume la baraj, FC Bihor sau Șoimii Pâncota, pentru că nu prea le știu, dar vom studia în amănunt jocul celor două formații. Totuși, sunt două meciuri de baraj, la care se poate întâmpla orice, indiferent de situația de moment. E adevărat, sunt șanse să nu mai jucăm barajul, dar eu îmi doresc să ne menținem locul în Liga a 2-a pe cale sportivă. Din ce am înțeles, FC Bihor are probleme și s-ar putea să nu mai reziste până la finele campionatului, însă parcă ar fi o victorie fără glorie”, a declarat Constantin Gache.

Text și foto: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 29 Apr. 2015, 15:04 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă