FCM Baia Mare a câștigat, la finalul săptămânii trecut, testul de pe teren propriu cu nou-promovata în Liga 3 ACS Comuna Recea. Elevii lui Dorin Toma s-au impus cu scorul de 2-0, rezultat înregistrat încă din prima repriză după reușitele lui Mihai Deac și Radu Leonte.
Pentru acest test, băimărenii nu au putut conta pe aportul a șase jucători, toți accidentati: Savin, Pop, Hodor, Bota, Balaure și Sârbu. În schimb, stafful tehnic a testat doi noi fotbaliști, ambii fundași centrali, pe Florin Ilie și Salif Nogo. Primul a fost legitimat ultima dată la Concordia Chiajna, iar Nogo a evoluat în sezonul trecut la CSM Sighetul Marmației. În privința celor doi, conducătorii FCM-ului vor lua o decizie în zilele următoare.
„Nu a fost un joc foarte reușit, din punctul meu de vedere, mai ales în prima repriză, în care am văzut jucătorii care nu au evoluat cu Satu Mare. Nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele, astfel că vom vedea în această săptămână ce decizii vom lua în legătură cu ei”, a declarat tehnicianul Dorin Toma pentru eMaramureș.ro.
„A fost un meci de pregătire foarte bun, dar pe o căldură foarte mare. Ne bucurăm că nu ne-am accidentat, nici noi și nici adversarii de astăzi, mai ales că ne așteaptă o perioadă foarte grea și trebuie să fim apți de joc la începutul campionatului. Încet-încet încep să se lege și relațiile de joc și ne bucurăm că cei nou-veniți s-au integrat foarte bine, deși este destul de greu după pregătirea fizică intensă pe care am făcut-o în cantonament, dar sunt convins că pe 29 august vom fi 100 la sută apți pentru prima etapă”, a spus și Ciprian Duruș pentru sursa citată.
FCM Baia Mare – ASF Comuna Recea 2-0
Mihai Deac, Radu Leonte
FCM Baia Mare: Roșiianu – Giurgiu, Salif Nogo (Urs ’60), Fl. Ilie (Potecu ’60), Gherman (Lupu ’60), Munteanu (Duruș ’60), Bratima (Ignea ’46), Șter, Ivănică (Păcurar ’60), M. Popa (M. Deac ’46), Arnăutu (Leonte ’60)
Antrenor: Dorin Toma
ASF Comuna Recea: Lovasz (Iura ’46, Demian ’75) – Mateaș (Hodiș ’80), David, Fazekas, Riza (Chisiu ’73), Asaujan, B. Lazăr (Voivod ’66), Cuc (Mihali ’46, Apan ’66), Schwarcopf (Khadim ’23), Morar (D. Filip ’84), Dologa (Chinde ’54)
Antrenor: Romulus Buia
Băimărenii au programat următorul amical sâmbătă, 15 august, tot pe teren propriu, cu Luceafărul Oradea.
Foto: eMaramureș