Gruparea antrenată de Călin Pop a impresionat în perioada de pregătire pe care a încheiat-o cu a șasea victorie în cele șapte amicale jucate. Ultimul amical al iernii pentru FC Zalău a fost programat pe teren propriu, însă nici acesta nu s-a putut disputa la Zalău, având în vedere că formația zălăuană nu dispune de un teren de antrenament.
Astfel, FC Zalău și-a disputat returul cu FCM Baia Mare, la Nușfalău, pe stadionul „Nicolae Mandel”, unde gruparea antrenată de Călin Pop și-a încheiat seria de meciuri amicale așa cum a început-o, adică cu o victorie.
Fără aportul a 5 jucători importanți, tehnicianul a alcătuit un prim 11 „ștribit”, dar și așa formația de sub Meseș s-a descurcat în fața colegei de Serie. Oaspeții au fost cei care au deschis scorul de la punctul cu var, cu 5 minute înainte de pauză, dar imediat după reluare, Paul Chiș a restabilit egalitatea.
În minutul 68, Alexandru Pop jr. a arătat că nu degeaba este golgeter în amicale și a înscris golul victoriei, iar FC Zalău a închieat perioada de pregătire cu șase victorii din cele șapte jocuri de verificare, ceea ce le dă un moral excelent „alb-albaștrilor” înaintea primului meci oficial, programat sâmbătă, 1 martie, pe teren propriu cu Unirea Jucu.
Rezultatele obținute de FC Zalău în partidele amicale din această iarnă: FC Zalău – CS Barcău Nușfalău 2 – 0, CSM Sighetu Marmației – FC Zalău 1 – 2, Someșul Oar – FC Zalău 1 – 4, FCM Baia Mare – FC Zalău 0 – 3, Olimpia Satu Mare – FC Zalău 2 – 0, Sănătatea Cluj – FC Zalău 1 – 5, FC Zalău – FCM Baia Mare 2 – 1.
FC Zalău – FCM Baia Mare 2-1 (0-1)
Au marcat pentru FC Zalău: Paul Chiș (50) și Alexandru Pop jr. (68)
FC Zalău: Cristian Man – Raul Silaghi, Mihai Pop, Mihai Gui, Gabriel Țiriac, Paul Chiș, Cristian Molnar, Daniel Bogman, Daniel Supuran, Adrian Marinaș și Alexandru Pop. Au mai evoluat: Edgars Portnojs, Radu Marian și Dan Șimon. Antrenori: Călin Pop (principal) și Cristian Oros (secund)
Sursa: Sportul Sălăjean