FC Farul a câștigat fără niciun fel de emoție, scor 3-0 (2-0), meciul amical disputat aseară, pe terenul II din cadrul Complexului Sportiv din strada Primăverii, în compania echipei de Liga a III-a Eolica Baia. Golurile Farului au fost marcate de Vali Badea (9), Alexandru Paraschiv (29) și Adrian Pătulea (83).
Dacă jocul a fost unul lejer, în care cele două echipe s-au menajat destul de mult, în afara terenului, lucrurile au stat altfel. Schimbat la pauză cu Ivanovici, atacantul Vali Badea a părăsit grupul de jucători alături de care se antrena și a ieșit în afara gazonului, pentru a discuta cu un suporter care l-a contestat pe toată durata primei părți pentru faptul că se „plimba” pe teren. Deși fanul cu pricina a fost extrem de calm și a încercat să discute civilizat, fotbalistul și-a ieșit din fire și a fost la un pas de a-și lovi contestatarul, doar intervenția coechipierilor săi făcând ca lucrurile să nu degenereze.
Revenind la fotbal, să precizăm că antrenorul Viorel Tănase a folosit două formule de echipă: repriza I: Toma, Berti, Dobre, Sipovic, Sascău, Husein, Buzea, Amet, Miron,V. Badea, A. Paraschiv; repriza a II-a: Cernat, Nițescu, Stegaru, Sandu, D. Eze, A. Neagoe, Pană, R. Neagoe, Coteanu, Ivanovici, Pătulea.
Pentru că meciul din campionat, cu Victoria Brănești, va fi câștigat la „masa-verde”, următorul meci al Farului ar putea avea loc vineri, 13 aprilie, atunci când „marinarii” vor să susțină un amical în cazul în care se va găsi o echipă care să nu fie implicată în competițiile din week-end. În caz contrar, Viorel Tănase își va împărți echipa în două și va juca un meci școală.
Sursa: Cuget Liber