21:29
După ce au amânat de două ori data reunirii lotului de jucători (de pe 12 ianuarie pe 19 ianuarie), conducătorii echipei FC Farul au stabilit data finală la care „marinarii” se vor prezenta la stadion. Luni, 26 ianuarie, de la ora 14:00, e programată revederea, pregătirea propriu-zisă urmând să înceapă a doua zi.
Ziua de Constanța scrie că tot luni, la București, are loc consfătuirea antrenorilor, la care prezența este obligatorie, astfel că actualii tehnicieni ai Farului, Ion Barbu și Gică Mina, vor fi acolo. Deocamdată, oficial, staff-ul tehnic încă nu a fost definitivat, dar, potrivit aceleiași surse amintite mai sus, pe orice formulă se va merge, cei doi antrenori vor rămâne la echipă.