Eșec la limită pentru Caracal

Eșec la limită** pentru Caracal

Echipa aflată sub comanda lui
Laurențiu Urâtu a pierdut cu scorul de 0-1 partida de verificare
susținută, astăzi, pe terenul formației FCM Alexandria.

După rezultatele pozitive
înregistrate în amicalele disputate în cadrul cantonamentului de la
Bușteni, ultimul joc de pregătire al iernii a adus caracalenilor o
înfrângere. Elevii lui Urâtu s-au înclinat cu 0-1 la Alexandria, în
urma unui gol primit în minutele de debut ale întâlnirii cu echipa
locală FCM.

În ciuda eșecului înregistrat, „principalul” reprezentantei
Oltului s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi în acest
meci. „Am pierdul după ce ne-au dat un gol în minutul
6. Față de alte partide, sunt mulțumit, jocul nostru este în
creștere. Ne-am creat situații de a marca pe un teren acoperit de
zăpadă, și, în ciuda rezultatului, obiectivul acestui amical a fost
atins. Am avut și două penalty-uri neacordate de arbitri, dar acum
nu mai contează. A fost un test foarte util, în fața unei echipe
agresive, răutăcioase, cu o primă repriză de 60 de minute, iar a
doua de 50, pentru că ne-am propus să creștem efortul depus. Nu
l-am mai putut legitima pe Sanda, iar în prezent avem în lot 23 de
jucători. Am înțeles că sunt șanse mari ca returul să se amâne și
suntem în discuții pentru două amicale, marți și
vineri”
, a declarat Urâtu.

FC Caracal: Dănciulescu, Cârnu,
Oprea, Ciolcă, Mantea, Trică, Floricel, Rădulescu, Bocănete,
Bădăuță, D. Niculescu. Au mai jucat: Cojocaru, Preda, Tudor,
Mitroi, Dicu, Neacșu, Sterie, Andronache, C. Niculescu, Boboescu,
Căpățână.

Sursa: gazetanoua.ro

Pe aceeași temă