Înainte de plecarea în cantonamentul de la Curtea de Argeș, petrecută luni, antrenorul echipei FC Argeș, Emil Săndoi, a tras concluziile după perioada de pregătire efectuată pe plan local. Totodată, a vorbit despre încercarea mai multor sisteme de joc, pentru a avea un plan B și C în partea a doua a campionatului. În plus, e pornit să integreze încă de acum în lot jucătorii sub vârstă de care va avea nevoie în noul sezon.
Cum a decurs pregătirea de la Pitești?
A fost cât se poate de OK. Sunt mulțumit. E adevărat că a mai fost această epidemie de gripă. Au mai fost câțiva dintre băieți cu probleme medicale, dar, în rest, ne-am pregătit bine. Îmi pare rău că sâmbătă nu am reușit să jucăm cu Real Bradu, pentru că era primul amical al nostru, dar nu putem să-i expunem pe jucători la accidentări. Eforturi s-au făcut din partea celor de la Bradu, ca să ne asigure condiții, dar ați văzut și dumneavoastră că sunt echipe care nu pot să joace prin Antalya, dar aici în România, cu acest cod galben de ploi, de ninsori. Ne propusesem un antrenament prin joc. Așteptăm a doua perioadă de pregătire. Luni vom merge la Curtea de Argeș pentru un cantonament centralizat. Vom sta până sâmbătă acolo. În funcție de condițiile atmosferice, vom vedea ce jocuri putem să disputăm. Sper ca de acum încolo să le disputăm pe toate, pentru că este important pentru noi ca și pregătire și nu neapărat ca omogenitate. Asta este situația și nu ne putem pune cu natura.
Ce așteptări aveți de la cantonamentul de la Curtea de Argeș? Pe ce veți pune accent?
Vom încerca mai multe sisteme de joc, lucru pe care l-am făcut și în returul campionatului trecut, mai puțin în turul acestui campionat. Vom încerca și alte sisteme de joc. Sunt sigur că putem să ne acomodăm și la alt sistem. Va trebui ca la fiecare joc pe care îl disputăm în campionat să avem și un plan B și un plan C. În primul rând, asta ne va interesa. Băieții deja s-au obișnuit cu cerințele noastre și în continuare depinde numai de ei.
„Pentru jucătorii de valoare, porțile echipei sunt deschise permanent”
Ați avut și cinci juniori în pregătire. Cum s-au comportat? Sunteți mulțumit de randamentul pe care l-au dat?
Câțiva dintre ei vor merge cu noi la Curtea de Argeș. Din campionatul următor se schimbă regula jucătorului sub 21 de ani. O să trebuiască să fie folosiți jucătorii născuți în 2000 sau 2001, 2002. Încercăm să-i integrăm încă de pe acum. De asta am luat și câțiva juniori după noi de la Centrul de Copii și Juniori. Vrem să se obișnuiască cu pregătirea cu o echipă de seniori. Sper să se adapteze cât mai repede. Sunt conștient că nu va fi ușor pentru ei, dar trebuie să facă eforturi și să țină ritmul cu ceilalți. Echipa va avea nevoie de ei în continuare. Acum rămâne de văzut cum se vor integra pentru că tot de ei depinde acest lucru.
Mai așteptați vreun jucător în următoarea perioadă?
Noi am transferat un singur jucător, pe Florescu. Nu mă interesează cantitatea, ci calitatea. Am spus de la bun început că pentru jucătorii de valoare, porțile echipei sunt deschise permanent. Dacă cumva pe parcurs avem posibilitatea să transferăm un jucător care ne este util și în condițiile pe care putem să le oferim, o vom face. Dacă nu, cred că avem un lot echilibrat și din punct de vedere numeric, dar și din punct de vedere al valorii individuale. Putem, în continuare, să fim una dintre cele mai bune echipe din liga a doua, cum am demonstrat-o în returul sezonului trecut și în turul acestui campionat.
Articol scris de Marius DUINEA