Egal alb între FC Argeș și CS Mioveni

Mihai Andries 15 Feb. 2013, 21:35 Pregătiri, amicale

FC Argeș a jucat astăzi un nou meci de verificare, alb-violeții întâlnind la Bradu pe CS Mioveni. Prima parte a partidei a fost echilibrată, elevii lui Iulian Crivac având prima ocazie în minutul 31. În urma unui corner, Răuță a trimis mingea puțin pe lângă poarta apărată de Ciucă. Zece minute mai târziu, Năstăsie a șutat puternic din afara careului, balonul trecând pe lângă poartă.

Repriza secundă a început cu FC Argeș în atac, piteștenii irosind o ocazie mare de a deschide scorul. Mai întâi Ion Marius l-a luat la țintă pe Popescu, mingea ajungând la Voicu, fundașul piteștean șutând mult pe lângă poarta goală. Galben-verzii au ieșit la joc și au irosut ocazia de a deshide scorul prin Dragalina, atacantul ratând singur cu Croitoru. Pe finalul partidei jucătorii lui Flavius Stoican au mai irosit o ocazie de a marca prin Stancu, însă balonul a fost respins în corner de Croitoru.

FC Argeș: Vreme (’46 Croitoru) – Mirescu, Negoiță, Vișa, Briceag – Manole, Răuță, Cârstoiu, Drăgan – Enuță, Marius Ion
Antrenor: Iulian Crivac

CS Mioveni: Ciucă (’46 Popescu) – Cotigă, Pasăre, Stoica, Dragu – Mazilu, Biceanu, Boboc, Stancu – Dragalina, Năstăsie
Antrenor: Flavius Stoican

La finalul partidei Adrian Dulcea a precizat că a fost un joc bun pentru echipă, mai ales pentru stadiul la care se află formația în acest moment: „Pot să spun că a fost un joc bun pentru noi pentru că am avut în față și un adversar destul de valoros, așa cum este CS Mioveni. Pot să spun că a fost un meci între două echipe echilibrate din punct de vedere valoric și meciul acesta a fost o reușită pentru noi. A fost un joc bun pentru perioada în care ne aflăm. Din punct de vedere al rezultatului nu putem să comentăm prea mult pe seama acestui subiect pentru că eu zic că am obținut un rezultat bun, care a continuat această serie de rezultate mulțumitoare în meciurile amicale”

 

Sursa: SportArgeș

Mihai Andries 15 Feb. 2013, 21:35 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă