„Doctorul”, mulțumit de testul cu Chindia!

Marius ANGHEL 14 Feb. 2013, 11:04 Pregătiri, amicale

CSM Râmnicu Vâlcea a pierdut, ieri, primul test din cantonamentul de la Snagov, 0-1 cu Chindia Târgoviște, într-un meci disputat pe Complexul Olimpic de la Izvorani. Unicul gol al meciului a fost marcat de Bogdan Gavrilă în minutul 78. La dâmbovițeni a evoluat și Văduva, jucător care a părăsit CSM-ul în această iarnă, liber de contract, dar și alți doi ex-vâlceni din perioada bună a clubului, Dobre și Perianu. Jocul a fost echilibrat, ambele echipe ratând mai multe ocazii.

„Eu sunt mulțumit, ne-am creat ocazii mari prin Stoica și Vasile, dar nu le-am fructificat. A fost un test bun” a spus antrenorul Laurențiu Tudor.

Vâlcenii au folosit următorii jucători: Pascal – Tomozei, Apostol, Plecanciuc, Vătăjelu – Pârvu, Neagoe – Vasile, Nicolae, Surugiu – C. Stoica. Au mai jucat: A. Ionescu, Ștefan, Dumitrașcu, Eremia, Cruceru, Traore și Nkongue.

Tehnicianul târgoviștenilor a trimis în teren următoarea echipă: Omuț – Pătru, Rădoi, Ispas, Dinu – Băluță, Șerban, Honciu, Dobre – Cherchez, Verdeș. Au mai jucat: Perianu – Avram, Stelea, Bușu, Petrea, Mihăescu, Gavrilă, Văduva, Voduț.

Articol scris de Adi GEORGESCU

Marius ANGHEL 14 Feb. 2013, 11:04 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă