Oficialii CS Universitatea Craiova au decis ca în zilele de 22 și 23 februarie să organizeze prima ediție a Cupei „Ion Oblemenco”, turneu în cadrul căruia vor fi prezentate și noile achiziții ale liderului Ligii a II-a, seria a 2-a.
La această întrecere amicală, care va avea loc, evident, pe fostul „Central”, vor participa două formații din străinătate, în speță FC Dunav Ruse (Bulgaria) și FK Smederevo (Serbia), ambele fiind divizionare secunde.
Conform GdS, câștigătoarea „triunghiularului” va fi recompensată cu un trofeu special, o copie în miniatură a statuii „Tunarului” de la poarta stadionului din Craiova.
Ultimul amical din Antalya se joacă vineri
Până atunci, CSU Craiova va juca mâine, de la ora 17:30, ultimul amical din Antalya, împotriva grupării ruse Yenisey. Cel de-a patrulea meci test din stațiunea Belek va avea loc la baza sportivă IC Santai.
În primele trei jocuri de verificare, echipa pregătită de Ovidiu Stângă a obținut tot atâtea victorii: 4-0 cu germanii de la Dynamo Dresda II, 1-0 cu bulgarii de la Cherno More Varna și tot 1-0 cu georgienii de la FC Zugdidi.
Sâmbătă seară, alb-albastrii vor ateriza în țară, urmând să se pregătească pe plan local până la reluarea campionatului.