Gata cu vacanța! JucăÂtorii lui CS Mioveni și-au reluat pregătirea, după o pauză de 30 de zile, timp în care s-au odihÂnit, știind că îi așteapÂtă un retur foarte greu. Reunirea a avut loc luni la prânz, la Grupul Școlar Colibași, acolo unde se pare că va fi baza de pregătire pentru urmăÂtoaÂrea perioadă, având în vedere prezența teÂrenului sintetic, cel mai bun pentru preÂgăÂtire iarna.
La reunirea lotului de ieri au fost prezenți doar 26 de jucători, spre deosebire de alte dăți, când la venirea din vacanță erau cel puțin 30 de jucători, atât dintre cei care făceau deja parte din lot, cât și dintre cei ce erau în probe. De data aceasta, semnul este clar: se știe ce se vrea, iar actuala bancă tehnică nu merge cu jumătăți de măsură!
Din cei 26 de jucători, doar doi erau „nou-veniți”, Bogdan Stancu și Adrian Iamandi, fotbaliști ai Mioveniului, dar care au revenit după un împrumut la SCM Pitești. Pe de altă parte, au lipsit doi dintre fotbaliștii care au făcut parte din lot în tur, Claudiu Bălan și Răzvan Greu, antrenorii renunțând la serviciilor lor, după ce nu au convins. În perioada următoare însă, echipei i se vor alătura cu siguranță și alți jucători, fotbaliști care vor fi transferați de Niculescu pentru retur.
Ieri, la Grupul Școlar, în afară de conducerea tehnică, la echipă a fost prezentă și conducerea administrativă, oficialii clubului discutând cu jucătorii înainte de a ieși pe teren la antrenament și transmițându-le așteptările lor pentru anul 2015. Apoi, s-a ieșit pe teren pentru primul antrenament pe 2015, acesta avându-l pe secundul CorÂnel Dobre la timonă. După încălzire și după prima parte a ședinței, fotbaliștilor li s-a dat și minÂgea, aceștia făcând mai întâi câteva exerciții individuale și apoi jucând și o miuță, lotul fiind împărțit în două.
Lotul CS Mioveni:
Portari: Octavian Popescu, Flavius Croitoru, Bogdan Stancu, Albu
Fundași: Cătălin Stan, Bogdan Stancu, Mihai Șchiopu, Ionuț Rada, Ali Calvin, Ciprian Negoiță, Bogdan Stoica, Edi Stoica
Mijlocași: Roberto Ayza, Adrian Iamandi, Marius Galan, Victor Mazilu, Leonard Iordache, Ionuț Mîrzeanu, Iancu, Cosmin Năstăsie, Alexandru Răuță, Ionuț Biceanu, Alin Popa, Dragoș Dragalina
Atacanți: Mihai Vintilă, Andrei Nilă
Au lipsit: Ionuț Bălan, Răzvan Greu (împrumuturi expirate)
Au venit: Bogdan Stancu, Adrian Iamandi (de la SCM Pitești)
Antrenor: Claudiu Niculescu
Antrenori secunzi: Cornel Dobre, Mihai Olteanu
Antrenor cu portarii: Nicolae Bratu
Medic: Viorel Nicola
Masori: Alexandru Filip, Romeo Tutunaru
Olteanu: „Niculescu are caracter”
Prezent la reunirea lotului de la Grupul Școlar Colibași, președintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, a vorbit despre obiectivele pe care le are echipa în retur, dar și despre antrenorul Claudiu Niculescu și faptul că acesta a ales că continue cu galben-verzii, în loc să plece în Liga 1.
„Obiectivul nostru a rămas același, cel pe care l-am stabilit la începerea campionatului. Acesta este clasarea pe unul din locurile 1-5, dar cu toții sperăm ca echipa să facă o figură frumoasă și să se claseze la final pe locul întâi sau doi din această serie. Echipa s-a reunit la Grupul Școlar și pentru jucători urmează un program de pregătire pe plan local, aici, la Grup, după care, la începutul lunii viitoare, se va pleca în cantonament la Cheile Grădiștei. În această iarnă au fost, într-adevăr, foarte multe discuții pe tema plecării lui Claudiu Niculescu la o eÂchipă de top, de Liga I. Claudiu a avut oferte de la Dinamo, Petrolul, Pandurii și Naționala de tineret, însă a ales să rămână la Mioveni. Asta dovedește că are caracter și că își dorește să ducă la bun sfârșit ce a început aici. În plus, el mai are și contract cu noi”, a declarat Dumitru Olteanu.
Au plecat doi, au venit doi
Din această iarnă, CS Mioveni se va despărți și de doi dintre jucătorii care au făcut parte din lot în prima parte a campionatului. Este vorba despre Claudiu Bălan – atacant, împrumutat de la U Craiova, și de Răzvan Greu – mijlocaș, împrumutat de la U Cluj, celor doi expirându-le împrumuturile la echipa argeșeană.
În schimb, la echipă s-au prezentat și doi jucători „noi”, Bogdan Stancu și Adrian Iamandi, ambii fiind împrumutați în tur la SCM Pitești și revenind acum la echipa galben-verde.
Cantonament la Cheile Grădiștei
Galben-verzii vor efectua și în această pauză competițională stagiul de pregătire centralizată de la munte, la Cheile Grădiștei. Aici, argeșenii au mai fost și în vară, fiind mulțumiți de condițiile oferite de această locație, unde au absolut totul la dispoziție, de la teren de joc sintetic și de iarbă, teren în sală, la refacere (saună, bazin, masaj). La Cheile Grădiștei se va sta două săptămâni, în perioada 1 februarie – 14 februarie.
Trei amicale la Grup
CS Mioveni va disputa și trei partide amicale, până va pleca în cantonamentul de la munte. Conducerea clubului a perfectat deja aceste jocuri, toate fiind contra unor echipe de eșalon inferior sau de județ, ele fiind luate special penÂtru ca jucătorii galben-verzi să-și intre în mână în perioada în care se vor pregăti pe plan local. Primul joc este sâmbătă, 17 ianuarie, la ora 11.00, pe terenul de la Grupul Școlar, cu ACS Dănuț Coman (Liga V – seria Centru 1 – locul II), după care, pe 24 ianuarie, tot de la ora 11.00, pe același stadion, adversară va fi AS Valea Ursului (Liga IV – locul I). În fine, un ultim meci de pregătire până la cantonament va fi contra celor de la CS Afumați (Liga III – Seria III – locul III).
Căutați de Dolce și Digi
Odată cu venirea lui Claudiu Niculescu la Mioveni, televiziunile cenÂtrale au început să se intereseze din ce în ce mai mult de echipa argeșeană, asta și datorită rezultatelor avute de galben-verzi în prima parte a campionatului. Astfel, ieri, la reunirea lotului, au fost prezenți și jurnaliștii de la DolÂce Sport și apoi cei de la Digi Sport, fiind interesați de pregătirea echipei, asta în timp ce, până acum, în anii precedenți, la reunirile de vară și iarnă nu erau prezenți decât ziariștii locali.
Articol și foto de Silviu MIHAI