UPDATE: Chiar dacă amicalul dintre CS Mioveni și ACS Poli a fost confirmat zilele trecute și de gruparea timișoreană, între timp, echipa din Liga 1 spune că nu va mai juca împotriva argeșenilor.
„Nu mai jucăm cu Mioveni, ieri am vorbit cu Florin Marin. Cu Honved a picat, pentru că nu ne-am înțeles la dată. Vom avea un meci la Timișoara în 8 iulie, dar încă nu am stabilit adversarul. Jucăm mâine la Tărlungeni, joi la Cristian cu echipa locală (n.r. – lângă Brașov), sâmbătă dimineața cu Zărnești și marți la Brașov cu Balotești”, a declarat antrenorul Ionuț Popa pentru TMsport.ro.
Reunită ieri, CS Mioveni va continua să se pregătească pe plan local până pe 8 iulie, iar în perioada 9-23 iulie va efectua un cantonament la Mogoșoaia, la baza de pregătire a echipei naționale. La o zi distanță de la primul antrenament, stafful tehnic condus de Florin Marin a hotărât și programul meciurilor de verificare. Unele dintre ele vor avea loc pe stadionul Orășenesc din Mioveni, altele pe terenul adversarelor, iar altele în cadrul cantonamentului de la Mogoșoaia.
În momentul de față, potrivit site-ului csmioveni.ro, sunt stabilite cinci date pentru partidele amicale ale verii. Primul este programat săptămâna viitoare și va fi contra echipei de Liga 1, ACS Poli Timișoara. Data și locul desfășurării nu sunt încă stabilite, în funcție de programul bănățenilor, aflați în cantonament la Brașov. Al doilea amical va fi contra Stelei (echipa CCA prezidată de Marius Lăcătuș) care va activa în Liga a IV-a București, partida fiind programată pe 15 iulie. Apoi, pentru data de 17 iulie se caută încă adversar, pentru ca pe 20 iulie să se joace la Metaloglobus. În fine cu o săptămână înainte de începerea campionatului se va juca cu CS Afumați, data și locul urmând a fi stabilite după ce se va cunoaște programarea primelor etape de campionat.
Amicale vara 2017:
CS Mioveni – ACS Poli Timișoara
Steaua – CS Mioveni
CS Mioveni – adversar necunoscut
Metaloglobus – CS Mioveni
CS Mioveni – CS Afumați