Jucătorii Mioveniului au revenit, de ieri, din vacanță, lotul reunindu-se la cantoÂnaÂmenÂtul de la Grupul Școlar Colibași. În prima zi nu s-a făcut antrenament, jucăÂtorii trecând direct la vizita medicală.
Cei aproximativ 30 de jucători galben-verzi nu au avut probleme în a trece de testele de la vizita medicală, aceștia ducând și în vacanță o viață sportivă, fără excese culinare și cu foarte mult sport. De la reunire au lipsit doi dintre jucătorii care au făcut parte din lot în tur, Bogdan Stancu și Robert Boboc, fotbaliști ce și-au reziliat contractele cu clubul argeșean. În schimb, au fost prezenți jucătorii care evoluează pentru a doua oară și care sunt pe lista comună cu prima echipă: Neacșu, Iamandi, S. Ivan, Trașcu, Cioc, Rareș Lazăr. Portarul Sima se va alătura și el de astăzi lotului.
De asemenea, a fost prezent și fundașul dreapta Cătălin Alexe, de la Viitorul (Liga a 3-a), fotbalist cunoscut conducerii Mioveniului, deoarece a mai fost în curtea clubului, iar în zilele următoare, mai sunt așteptați și alți jucători.
Ziua de ieri a fost așadar dedicată primei părți a vizitei medicale, iar în prim plan a fost medicul echipei, Viorel Nicola. Ajutat de doctorul Benone Colgiu și de două asistente, echipa medicală a lucrat cu jucătorii pe grupuri pentru a efectua cel mai important examen al iernii. Astfel, fotbaliștii au făcut examenele antropometric, somatometric, cardiologic, și clinic de bilanț, urmând ca astăzi să facă examenul de laborator (proba de sânge).
Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)
Foto: arges-stiri.ro