Craiova atacă promovarea cu Dorel Stoica pe bancă!

05 Jul. 2011, 15:33 Pregătiri, amicale

Dorel Stoica va fi antrenorul Craiovei în sezonul viitor. Adrian
Mititelu a decis ieri să-i încredințeze echipa fostului căpitan,
care va fi și jucător în noul sezon. Colaboratorii fundașului de 33
de ani vor fi Silviu Lung și George Biță.

„Craiova nu va muri! Dorel Stoica va ocupa funcția de
antrenor-jucător, pentru sezonul viitor la Craiova. El va fi ajutat
de George Biță și Silviu Lung!”
, a declarat Adrian
Mititelu.

Mititelu a decis ca Dorel Stoica să fie cel care va conduce
Craiova spre promovare în noul sezon, iar Mircea Rădulescu spune că
nu știe încă dacă fundașul are voie să stea pe banca tehnică a
echipei. „Riciu” îi transmite lui Stoica ce condiții va trebui să
îndeplinească până la startul sezonului.

„Este o surpriză și pentru mine această înformație.
Încă nu-i știu situația lui Dorel, dar el trebuie să aibe minim
facultatea de Educație Fizică și Sport terminată, cu specialitatea
„Fotbal”. În plus, trebuie să aibă și carnet de antrenor. În altă
ordine de idei, pe Dorel îl știu un băiat conștiincios și-i doresc
mult succes în această meserie”
, a declarat Mircea
Rădulescu pentru www.prosport.ro.

În altă ordine de idei, jucătorii Andrei Prepeliță, Valerică
Găman și Ștefan Bărboianu au lipsit, luni după-amiază, de la
reunirea formației Universitatea Craiova, transmite corespondentul
Mediafax.

În schimb, la reunirea care a avut loc la stadionul Ion Oblemenco
au fost prezenți printre alții Dorel Stoica, Ovidiu Dănănae, Florin
Costea și Robert Săceanu.

Primul jucător ajuns la reunire a fost portarul Silviu Lung jr,
însoțit de tatăl său, fostul internațional Silviu Lung.

Jucătorii Universității Craiova urmează să susțină în această
după-amiază un antrenament, sub conducerea tehnicienilor Silviu
Lung și George Biță.

Valerică Găman și Ștefan Bărboianu au transmis clubului, săptămâna
trecută, notificări privind „imposibilitatea obiectivă de a onora
convocarea”, după ce, în prealabil, celor doi fotbaliști li s-a
cerut să se prezinte la Craiova pe data de 1 iulie, când, potrivit
grupării oltene, intră în vigoare noile contracte pe care aceștia
le au cu Universitatea.

În notificări, cei doi jucători solicită oficialilor grupării
craiovene să-i informeze dacă Universitatea Craiova a fost
sancționată de organele abilitate „cu neprogramarea echipelor în
competițiile oficiale și cu interzicerea dreptului de a transfera
jucători în calitate de club cesionar”, precum și „dovada achitării
cotei de impozit pe venitul rezultat din executarea contractului
care a încetat prin acordul mutual al părților la data de 17
februarie 2011”.

Găman și Bărboiau sunt în conflict cu Universitatea Craiova de la
începutul acestui, când au părăsit cantonamentul echipei și au
evoluat în returul campionatului la Dinamo.

Lotul prezent la
reunire:

Portari: Lung jr, Hotoboc.
Jucători de câmp: Surugiu, Nicolae, D. Stoica, R.
Căle, Săceanu, Ciucă, Ologu, Fl. Costea, Gângoiveanu, Bușu,
Crăciun, Stoianof, Dănănae, Buleică, Firțulescu.
Absenți: Prepeliță, Găman, Bărboianu, Geo
Mișu.
Antrenori: Silviu Lung și George Biță

Foto: Florin
CEAUȘU

05 Jul. 2011, 15:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă