Conpet Ploiesti a inceput, de ieri, cantonamentul de vara, care se desfasoara, ca de obicei, la baza proprie de la Strejnic. Inainte de a intra in cantonament, transportatorii de titei prin conducte au mai disputat un meci de verificare, in compania gruparii de Liga a II-a Chindia Targoviste. Scorul final a fost in favoarea dambovitenilor, care s-au impus cu 3-1.
Inca din minutul 2, echipa de esalon superior a deschis scorul, Dobre marcand cu capul, fiind nemarcat, din interiorul suprafetei de pedeapsa a prahovenilor. Cel care a egalat ostilitatile pe tabela de marcaj a fost mijlocasul Stancescu, reusind sa-l surprinda pe portarul targovistean cu un sut lobat, de la 25 de metri, stabilind, totodata, scorul primului act.
Dupa pauza, formatia mai experimentata, am numit aici gruparea targovisteana, a mai punctat in doua randuri, in doar zece minute. Mai intai Cherchez a primit o pasa de culoar si de la 16 metri a marcat nestingherit, pe langa portarul Panaite (70), iar Vodut a stabilit scorul final cu un sut plasat, din interiorul careului mare al transportatorilor de titei prin conducte (80).
A fost, asadar, primul insucces al ploiestenilor in jocurile de verificare din aceasta perioada, dupa ce in precedentele trei partide au invins numai formatii care evolueaza in primul esalon judetean. Urmatorul test al prahovenilor este programat la finele saptamanii, in compania gruparii de acelasi esalon – CS Afumati, meci care va avea loc pe propriul teren.
In alta ordine de idei, jucatorii de la Conpet Ploiesti vor ramane in cantonament pana la finele saptamanii viitoare, punandu-se accentul pe pregatirea fizica.
Șase disponibilizări
Fata de campionatul trecut, conducerea echipei Conpet Ploiesti a renuntat la cinci jucatori si un antrenor. Astfel, dupa mai multe antrenamente, tehnicianul Romeo Bunica a renuntat la serviciile lui. D. Petre, Cioc, Dobrin, Stanca si Sandei, acesta din urma fiind la final de contract. De asemenea, nici fostul jucator al Petrolului Costel Ilie nu va mai lucra la Conpet Ploiesti, fiindu-i reziliat contractul de antrenor.
Conpet Ploiești – Chindia Târgoviște 1-3 (1-1)
Stăncescu (26) / R. Dobre (2), Cherchez (70), Voduț (80)
Stadion: „Conpet”, Strejnic. Spectatori: circa 150.
Conpet: Bica – Maria, D. Badea, Francu, Stanca – Stancescu, Burloiu, Ilioiu, Dobrinoiu – C. Manea, R. Huza. Au mai jucat: Alex Catana, Panaite – Ganju, Tanu, Ninca, Ruptureanu, T. Fatai, Bridinel, Olteanu, Andi Stefan, Constantin, G. Ion. Antrenor: Romeo Bunica.
Chindia: Popescu – Patru, S. Radoi, Morariu, C. Dinu – Baluta, Mihaescu, Honciu, R. Dobre – Verdes, I. Serban. Au mai jucat: Omut – B. Dinu, Avram, Ispas, Busu, Gavrila, Horvath, Petrea, Cherchez, Vodut, Anton, Galdau, Marinas. Antrenor: Flavius Stoican.
Au arbitrat: Octavian Mihalache – Vasile Popescu si Mihai Cosconea (toti, din Buzau).
Articol scris de Cristi DAMIAN și Marian DIMA