Chimia Brazi a învins Gaz Metan CFR Craiova

Chimia Brazi a învins** Gaz Metan CFR Craiova

După meciul „de încălzire”, cu CSM Câmpina, astăzi, Chimia a
avut parte de un adversar dintr-un eșalon valoric superior,
craiovenii de liga a II-a de la Gaz Metan CFR. Jocul s-a desfășurat
pe sinteticul de la Izvorani .

Dacă la meciul de marți, antrenorul Răzvan Vlad a „amestecat”
jucătorii, în două garnituri echilibrate, de această dată, și se
poate spune că s-a conturat un „prim-unsprezece”, tehnicianul
trimițând în teren, din primul minut, cam tot ce are mai bun la
acest moment, cu excepția lui Nae Constantin, accidentat pentru
acest amical. El a fost însă suplinit cu brio de Ionuț Neagu,
fostul apărător de eșalon secund de la Forex, FC Ploiești și
Petrolul făcându-și cu brio treaba.

Chimia a jucat mai bine decât Gaz Metan CFR, iar acest lucru s-a
văzut, atât prin prisma rezultatului final, 2-1, cât și pe teren,
propriu-zis, unde, mai ales în prima repriză, elevii lui Vlad au
făcut legea. Prahovenii au marcat două goluri foarte frumoase,
primul prin Lazăr (min. 32), după o centrare de pe dreapta, a lui
Cătălin Vlad, perfectă, la „întâlnire”, pentru mijlocașul stânga,
apoi, 3 minute mai târziu, prin „revelația” din meciurile amicale,
Mihai Dinu, „Păcală” marcând după un corner executat de Minciună,
mingea, deviată spre colțul lung de Păun, fiind împinsă în poartă,
din cădere, de fundașul dreapta al Chimiei.

Gaz Metan a mai echilibrat disputa, după pauză, marcând și golul
de onoare, de la „punctul cu var”, prin Neacșa, după un henț „51%”,
al lui Arnăutu, intervenția acestuia fiind una „la limită”, mingea
ștergându-i burta și, poate, mâna. Nu contează însă prea mult, că
era 2-0, 2-1, sau 2-2, important a fost antrenamentul. Unul reușit,
din toate punctele de vedere.

Fost
coleg și antrenor, adversar

Meciul de ieri a însemnat și revederea cu Florin Pârvu, cel
care, până acum câteva luni a fost coechipierul și tehnicianul
jucătorilor din Brazi. Pârvu, ajuns la Gaz Metan CFR Craiova, din
această iarnă, a fost titular, evoluția sa, ca și a coechipierilor,
fiind una sub pretențiile eșalonului secund. Este însă devreme de
concluzii clare, mai este o lună, aproape, până la startul
returului.

Dumitru,
a „ratat” primul meci

Tot ieri, la Chimia a „bifat” un antrenament ușor și Florin
Dumitru, fundașul de bandă dreapta, liber de contract după ce a
fost, în tur, la FC Brașov. La fel ca și Ghiță, fostul petrolist nu
a intrat deloc pe gazon, niciunul dintre ei nesemnând încă
angajamente cu Chimia. Tot la antrenamente a apărut și Mario
Chifor, un mijlocaș ardelean, care a evoluat prin ligile inferioare
din Ungaria, dar nici el nu a primit „botezul” la partida de
ieri.

Chimia Brazi – Gaz
Metan CFR Craiova 2-1 (2-0)

Stadion: „COR” Izvorani. Au marcat: Lazăr (32), Dinu (35) / Neacșa
(75-pen)

Chimia: Sava (46 A. Gheorghe) – M. Dinu, S.
Ciobanu, I. Neagu, M. Olteanu (70 M. Irimescu) – C. Vlad, B.
Minciună, V. Butufei (70 Cl. Vasile), V. Lazăr (80 A. Stăncescu) –
D. Păun (55 S. Arnăutu), M. Vișan (83 A. Iancu). Antrenor: Răzvan
Vlad.
CFR Craiova: Iordan – Firoiu, Nicola, P. Irimescu,
C. Bogdan – Neacșa, Fl. Pârvu, Vigariu, Niță – Oprea, Chirea. Au
mai jucat: Neagoe – Vrădrariu, Rioșanu, Roșianu, Yuki, Mitroi,
Crușoveanu. Antrenor: Jerry Gane.

Articol scris de Marian
DIMA

Pe aceeași temă