Bucurică a ratat și el stagiul din Antalya!

04 Feb. 2009, 18:07 Pregătiri, amicale
Bucurică a ratat și el stagiul din Antalya!







Lotul liderului seriei a doua din cadrul ligii secunde a plecat în cursul dimineții de miercuri spre București, de unde la ora 15.30 delegația albaiuliană a decolat spre Antalya, sosirea pe aeroportul din „Țara Semilunei” fiind prevăzută 75 de minute mai târziu. Delegația „alb-negrilor” cuprinde 32 de persoane, în care fotbaliștii sunt în număr de 23. Pe lângă aceștia au mai plecat trei antrenori, un doctor, un maseur, un magaziner și trei oficiali ai clubului.

Problemele medicale cu care se confruntă fotbaliștii săi l-au împiedicat pe antrenorul Aurel Șunda să deplaseze în Antalya lotul pe care și l-ar fi dorit. Astfel, dacă Zăgrean (aflat la Bologna, la clinica „Isokinetik”, pentru recuperare), D. Tătar, N. Stanciu și Cistean nu intrau în planurile „Profesorului” pentru turneul de la Belek, din cauza unor accidentări care necesită mai multe luni de „inactivitate”, altfel au stat lucrurile în cazul ivorianului Camara și al lui Bucurică. Primul nu a obținut la timp viza pentru Turcia, iar cel de-la doilea a ratat Antalya din pricina unor probleme medicale.

„Bucurică a avut o sinuzită urâtă și a decis să rămână în România pentru a-și continua tratamentul. Dacă va veni în Turcia? S-ar putea, însă totul depinde doar de modul în care-și va rezolva problemele de sănătate”, a afirmat Nicu Lupu, președintele executiv al Unirii.

Altfel, Lupu declară că există șanse ca cei doi foști jucători ai UTA-ei, Fl. Dan și M. Gheorghe, să se alăture uniriștilor în Antalya. „În maxim 2 zile vom ști dacă cei doi vin sau nu în pregătire. Eu sunt optimist și cred că atât Fl. Dan, cât și M. Gheorghe vor alege Unirea”, a punctat președintele executiv al „alb-negrilor”.

 

Articol scris de Dan Udrea

04 Feb. 2009, 18:07 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă