Balint a avut un invitat de marcă la primul său antrenament la CSU

Marți după-amiază, Gabi Balint i-a ghidat prima dată pe jucătorii CSU la o ședință de pregătire. A convocat tot lotul valid și chiar pe unul dintre indisponibilii pe termen lung, Răzvan Gorovei, care a asistat la ședința de pregătire de pe margine. Noul tehnician l-a readus în lot și pe rebelul Dacian Varga, care a intrat spășit în programul stabilit.

La debutul în familia Științei, Balint l-a avut alături și pe directorul de imagine al clubului, Gică Craioveanu, cel care a pariat pe potențialul fostului său coleg de la Digisport.

Ultimul star al Științei, fost golgheter al Ligii I la mijlocul anilor 90, a fost aplaudat la scenă deschisă de suporterii prezenți, când și-a făcut apariția pe terenul „Zoltan Crișan”. „Gool, Craiovene, Gică, Gică, Gică Craiovene” s-a auzit din nou, după 20 de ani, din rândul fanilor alb-albaștri, care i-au cerut, în glumă, să le arunce iar păpușa alb-albastră, așa cum făcea înaintea meciurilor Științei.

În șort și o bluză de trening alb-albastre, cu un fizic deloc amprentat de deceniul scurs de la retragerea oficială, Gică s-a alăturat lotului, fiind întâmpinat de Silviu Lung. Deși a recunoscut că nu rezistă mai mult de un sfert de oră ritmului dintr-un meci oficial, Craioveanu nu și-a arătat nici pe departe vârsta impresionând atât prin forma fizică impecabilă, cât și prin atingerile-i inconfundabile.

„Mulțumesc mult fanilor care m-au aplaudat azi și mi-au scandat numele, aproape că am plâns, a fost ca pe vremuri. Așa trebuie să fim iar, leilor. Toți uniți pentru aceeași cauză, comuniune perfectă nu doar între jucători, ci și între jucători și suporteri. Să ne aștepte iar mii de oameni cu flori ridicate deasupra capului, în fața porților, tot drumul de la Slatina până la Craiova, când o să venim de la București după mari victorii. Să întoarcem spatele celor care ne dezbină, așadar și să ne regăsim pe noi: cei mai buni dintre români, frați până la moarte” a fost declarația sentimentală a lui Craioveanu după antrenamentul de marți seara.

„Gicanu” a reconfirmat încrederea în Gabi Balint: „Sunt convins că va face treabă, are la dispoziție tot ce-i trebuie și el vine cu un entuziasm enorm”.

3-0 cu echipa Under 21

Aseară, pe terenul „Petre Deselnicu”, Gabi Balint a avut ocazia să vadă atât echipa de seniori, cât și pe cea din Liga a IV-a, într-un joc-școală între cele două. Echipa mare a Universității Craiova a învins cu 3-0, golurile fiind marcate de Ferfelea (45), Cîju (70) și Ganea (72).  

Gabi Balint a început jocul cu formula: Brac – Cârjă, Izvoranu, Tomic, Vătăjelu, Ionescu, Precup, Ferfelea, Varga, Curelea, Șerban. În partea a doua au evoluat: Irimia – Kitanovski, Pătrașcu, Ljubinkovic, Velcovici – Vandelannoite, Pleșan, Cîju – Ganea, Sin, Valskis.

De partea cealaltă, în echipa U21, condusă de Daniel Mogoșanu, s-au regăsit și doi jucători de la prima echipă, anume Irimia și Patriche. Unsprezecele de start a arătat astfel: Irimia – Săceanu, Avram, Patriche, Stănia – Geo Mișu, Stoichițoiu, Dragomir – Dragu, Ianoși, Andruță. În partea secundă au intrat Chircan, Vasilca, Pană, Gîrbiță, Floroaia.

La finalul jocului, Gabi Balint a spus: „Mi-a plăcut foarte mult participarea jucătorilor, determinarea lor. Au jucat cu  ambiție, au depus mult efort, mai ales că dimineața au avut un antrenament destul de greu, de forță și tehnică. Stăm bine la capitolul disciplină în teren, toți sunt foarte uniți, vorbesc mult, se ajută. Am ratat cam mult, mie îmi place să dăm goluri pe bandă, mai ales când jucăm cu o echipă inferioară. Dar să știți că am avut și un adversar care, mai ales în prima repriză când a fost mai proaspăt, chiar ne-a pus probleme”.

De azi se vând bilete pentru meciul cu Motru

Astăzi, la prânz, se pun în vânzare biletele pentru meciul cu Minerul Motru, de sâmbătă, ora 18. Tichetele se găsesc la vânzătorii volanți din zona Ciupercă și Mercur, dar și la magazinul oficial al clubului, de lângă English Park, iar prețurile sunt: 5 lei (peluza nord și tribuna a doua), 10 lei (tribuna I), 20 de lei (tribuna 0).

Articol scris de Cosmin STAICU
Video: CS Universitatea Craiova

Pe aceeași temă