Amicalele Farului de la Predeal sunt în pericol

Amicalele Farului de la Predeal** sunt în pericol

Vremea frumoasă de la Predeal, din
ultimele zile, a afectat suprafața de joc a stadionului din
stațiune, astfel că „marinarii” ar putea ajunge în situația de a nu
avea unde să susțină meciurile de verificare.

De câteva zile, timpul e frumos la
Predeal, acolo unde se pregătește FC Farul. Vremea bună are însă și
un neajuns: soarele a topit mare parte din zăpada de pe stadionul
din stațiune, astfel că suprafața de joc s-a deteriorat, iar
„marinarii” n-au mai putut să lucreze ieri cu mingea.

„Sunt cinci – șase
grade Celsius la Predeal. Terenul s-a stricat, iar, dacă vremea se
va menține așa, slabe speranțe să putem juca vreun meci amical
acolo. Ieri am lucrat mai mult fizic și cu accent pe forță. În
privința partidelor de verificare, ne-a contactat și echipa de Liga
a III-a ACS Berceni, care a sosit și ea la Predeal, însă nu am
stabilit nimic, având în vedere că nu am avea unde să
jucăm”
, a declarat antrenorul principal al Farului,
Gică Butoiu.

În ciuda problemelor cu terenul,
tehnicianul constănțean s-a declarat mulțumit, în general, de modul
în care a decurs pregătirea până acum. „Băieții s-au
comportat bine. Chiar și cei mai în vârstă, gen Barbu și Liviu
Ștefan, se pregătesc fără cusur și țin pasul fără probleme cu cei
mai tineri. Ultimii doi sosiți în lotul nostru, Păduraru și Sascău,
sunt și ei în regulă, i-am văzut și la joc, la amicalul cu AFC
Filipeștii de Pădure. Avem o problemă cu Buzea, pe care îl mai
supără genunchiul, dar și el e pe drumul cel bun”
,
ne-a mai spus Butoiu.

Farul încheie stagiul de pregătire
montană vineri, 11 februarie. Începând de luni, 14 februarie, la
Constanța vor mai sosi trei jucători din ligile inferioare în
probe, un mijlocaș stânga, un atacant și un fundaș central.
Totodată, clubul constănțean așteaptă răspuns de la fotbaliștii de
Liga 1 pe care i-a contactat.

„Dubla” cu Dunărea
Călărași, pe 16 și 19 februarie

După încheierea perioadei de la
Predeal, Farul a plănuit să mai dispute patru – cinci meciuri
amicale, trei dintre ele fiind deja fixate: cu Dunărea Călărași
(miercuri, 16 februarie, la Constanța, și sâmbătă, 19 februarie, la
Călărași) și cu CS Eforie (sâmbătă, 26 februarie, la Constanța, cu
o săptămână înaintea startului returului Ligii a II-a).

Sursa: cugetliber.ro

Pe aceeași temă