Amical, le merge bine! Oradea a învins Ujpest

Amical, le merge bine!** Oradea a învins Ujpest

FC Bihor pare să fie în vână și în jocurile amicale. După ce a
învins campioana Ungariei VSC Debrecen, orădenii au mai făcut o
victimă în cantonamentul din Ungaria, Ujpest Budapesta, pe care a
învins-o, sâmbătă, cu scorul de 2-1. Jucătorii orădeni s-au aflat
mai mereu la cârma jocului, lucru arătat și de evoluția scorului,
1-0 la pauză și 2-0 după o oră de joc, reușite semnate de Markuș
(12, 52).

Maghiarii au înscris golul de onoare în minutul 70, din lovitură de
la 11 metri. Scorul ar fi putut fi mult mai mare, dar nou veniții
C. Cigan și C. Iuhas au luat la țintă bara.

Față de primul meci de pregătire, Ghiț și Marinău au schimbat
foarte puțin formula de start în care și-au găsit locul: Pogacsics
– Moraru, Deaconescu, Muscă, Lupu – Danci, Chiș, Coroian – Florean,
Markuș, Bîrză. În cel de-al doilea mitan distribuția a fost
schimbată evoluând întreg lotul avut la dispoziție: Fildan
(Stroescu) – Oltean, Sorian, Hadji, Ionescu, Țoca, Iuhas, M. Popa,
Petrache, Sulea, F. Pop, Hering, Achim, Cr. Cigan și
Birtalan.

Oradea își va încheia seria jocurilor de pregătire din
cantonamentul de la Debrecen, miercuri, când va întâlni pe Gloria
Arad.

Articol scris de Nicolae
Mihalcea

Pe aceeași temă