A mai rămas o săptămână până la începutul returului de
campionat, iar perioada susținerii meciurilor de verificare este pe
final. Divizionara secundă Alro Slatina și FC Piatra Olt se vor
întâlni, sâmbătă, în cadrul ultimului meci amical al iernii.
Alro Slatina încheie meciurile de verificare din această pauză cu
un joc susținut în compania formației FC Piatra Olt. Partida se va
disputa, sâmbătă, pe terenul sintetic de la Bradu cu începere de la
ora 11.30. Cele două grupări s-au mai întâlnit la finalul turului
de campionat, în cadrul unui meci amical, încheiat cu scorul de 3-0
pentru echipa pregătită de Dan Oprescu.
„Sperăm să nu fie zăpadă, să ne putem atinge
scopul”
Președintele Jane Nițulescu speră ca vremea să nu fie potrivnică,
astfel încât meciul de verificare să-și atingă scopul urmărit de
principalul Corneliu Papură.
„Probabil, antrenorul va urmări să pregătească meciul
din prima etapă. Sperăm să fie condiții bune, să nu fie zăpadă, să
putem să ne atingem scopul. Avem un jucător ghanez în probe, iar
antrenorul se va pronunța după acel meci dacă-l oprește sau
nu”, a precizat Nițulescu.
„Încercăm
să pregătim meciul cu Motru”
Seria meciurilor de verificare se încheie și pentru FC Piatra Olt.
Principalul grupării alb-vișiniii, Dan Oprescu, va încerca să
găsească formula optimă pentru primul meci oficial din 2011.
„Fiind ultimul meci, încercăm să pregătim partida din
deplasare cu Minerul Motru. Vom încerca să ne ridicăm la nivelul
partenerei de joc, dar să fim serioși, Alro este o echipă mult mai
bună și experimentată decât a noastră”, a declarat
antrenorul celor de la FC Piatra Olt, Dan Oprescu.
În prima etapă a returului de campionat, Alro Slatina va întâlni,
în deplasare, Unirea Alba Iulia. Formația din eșalonul al treilea
FC Piatra Olt se va deplasa la Motru pentru primul joc oficial din
acest an.
Sursa: Gazeta
Nouă