Albota a învins FC Caracal

Albota a învins** FC Caracal

Echipa aflată sub comanda lui Laurențiu Urâtu s-a înclinat cu
scorul de 1-2 în partida susținută ieri, la Bradu, în compania
altei formații de Liga a III-a, Girom Albota.

Sfârșitul de săptămână adus caracalenilor primul joc de verificare
al pauzei competiționale. Pe terenul sintetic din Bradu, elevii lui
Urâtu i-au avut ca adversari pe cei de la Girom Albota, echipă care
săptămâna trecută se impunea cu 2-0 într-un amical în care întâlnea
formația de eșalon secund Alro Slatina. Desfășurată pe durata a
două reprize de câte 50 de minute, și această partidă s-a încheiat
cu victoria argeșenilor. Echipa din Albota a deschis scorul la o
jumătate de oră de la fluierul de start, FC Caracal a egalat
înainte de pauză prin Țecu (48′), pentru ca gazdele să stabilească
rezultatul final, 2-1, cu 20 de minute înainte de încheierea
confruntării.

„Sunt mulțumit de jocul nostru. A fost un test bun,
chiar dacă nu-mi convine faptul că am pierdut, nu-mi place asta
nici în amicale. În cele două reprize am folosit echipe diferite.
Nu am introdus șase jucători din lot: Răceanu, Preda, Rădulescu,
Cârnu, Bocănete și Bobonete. Terenul a avut o porțiune care n-a
fost debarasată de zăpadă și ne-a incomodat puțin”
, a
declarat Laurențiu Urâtu.

FC Caracal va susține următorul meci de verificare miercuri, la
Pitești, în compania formației de Liga a II-a FC Argeș.

Sursa: Gazeta Nouă

Pe aceeași temă