Ocupanta locului patru din seria a II-a a ligii secunde la
fotbal, FC Bihor, s-a reunit joi dimineață, demarând astfel
pregătirile pentru cea de-a doua parte a campionatului. Plecările
și venirile nu au lipsit nici de această.
Dacă la primul capitol au punctat Toc, Ianchuk, Bujor, Negru,
Copil și Tegzeș, care, se poate spune că au făcut „joncțiunea” cu
fostul președinte, Ioan Lucian, adică au părăsit clubul, la
capitolul noutăți se pot trece: P. Achim (FC Baia Mare), Tornayi
(Seso Câmpia Turzii), Gal Szabolcs (18 ani, Ferencvaros), Hulam
Attila (22 ani, Ujpest Dozsa) și E. Zadori (FC Paleu, liga a V-a).
De la grupele de copii și juniori au fost aduși: Stroescu, Moise,
Iorgovan, Enrik, Ionescu (toți CF Liberty) și Olariu (FC
Bihor).
În total, Gheorghe Ghiț a avut la primul antrenament din 2011,
33 de jucători. Singurul absent, motivat a fost Fildan, portarul
orădean urmând cel mai probabil să se alăture colegilor din 10
ianuarie.
FC Bihor va rămâne cantonată la baza proprie până pe 24 ianuarie,
timp în care la Oradea mai sunt așteptați să sosească și alți
jucători, dar numai care pot da un plus de valoare și experiență
echipei, după cum a declarat Gheorghe Ghiț, tehnicianul
echipei.
„Îmi doresc ca în această perioadă să avem parte de cea
mai bună pregătire pentru a pune bazele unui retur reușit. Acest
grup de jucători a demonstrat în tur că este de viitor și sper să
continuăm cu aceleași rezultate și în retur. Ne-ar mai trebui doi,
trei jucători cu experiență. Jucătorii care vor veni la echipă vor
trebui să aducă un plus de valoare și experiență. Nu fac
nominalizări, dar ei vor acoperii posturile pe care considerăm noi
că avem nevoie de acoperire. Cei care au plecat, îmi pare rău
pentru ei, dar nu au confirmat. Când au avut șansa nu demonstrat că
merită să și joace. Excepție face Tegzeș care, și-a exprimat
dorința de a părăsi echipa”, a spus Ghiț.
Întâlnire
cu noul președinte
Înaintea antrenamentului de azi, jucătorilor orădeni le-a fost
prezentat noul președinte al clubului, Ovidiu Șerban Morcan. Acesta
a trecut deja la treabă și în primă fază speră să obțină un nou
termen de reeșalonare al datoriilor, precum și urgentarea plății
salariilor către antrenorii de la Centrul de Copii și
Juniori.
„Încă nu am luat cunoștință de toate problemele
clubului. Le-am văzut pe cele financiare și încercăm să reeșalonăm
datoriile, dar în același timp să și achităm din ele, mai ales
salariile către antrenori”, a spus Morcan.
Kilogramele în plus, plătite în euro
Jucătorii care au pus kilograme în plus pe ei în pauza dintre tur
și retur vor fi amendați cu câte 100 de euro. Jucătorii orădeni au
trecut mai întâi pe la cântar și apoi au efectuat primul
antrenament din acest an.
Cantonament în
Ungaria
Din 24 ianuarie, formația orădeană va pleca la Debrețin până pe 6
februarie. Stagiu centralizat de pregătire va fi presărat, pe lângă
pregătirea fizică specifică și cu câteva jocuri de pregătire.
Articol scris de Nicolae
Mihalcea