Antrenamentul de ieri al Forestei a fost perturbat de un elicopter aterizat pe stadionul Areni, care a făcut parte din planul roșu de intervenție activat în cadrul unui exercițiu de simulare a situațiilor de urgență la spitalul județean. „Galben-verzii” s-au antrenat în spatele porților, intrând pe gazon doar la finalul ședinței de pregătire, pentru exersarea fazelor fixe.
La antrenamentul de marți a participat, în premieră, și portarul tunisian Aymen Krouma. În vârstă de 26 de ani, Krouma a jucat în Qatar, pentru Al Sailiya, însă a petrecut ultimele luni în România, evoluând pentru Sportul Studențesc, în Liga a 4-a București.
Un alt jucător care ar putea fi transferat de gruparea suceveană în zilele următoare este fundașul central rus Sergey Evtushenko, în vârstă de 20 de ani, care a început fotbalul la Dinamo Moscova.
De la ultima ședință de pregătire a lipsit însă stoperul Daniel Pappoe, care a suferit o leziune musculară la precedentul meci de campionat, cu AFC Hermannstadt.
Din 12 achiziții făcute până acum, doar doi sunt români
Nu mai puțin de 12 jucători au ajuns în această vară pe Areni. În afară de portarul Răzvan Began și de mijlocașul Vasile Dănilă, toți ceilalți sunt stranieri. Pentru compartimentul defensiv au fost aduși Issaga Diallo (Franța, 30 de ani), Daniel Pappoe (Ghana, 23 ani) și moldovenii Alexandru Belevschi (22 ani) și Pavel Secrier (23 ani). În linia mediană vor încerca să-și facă loc Charles Acolatse (Franța, 22 ani), Wilhem Renquin (Belgia, 21 ani), Edgar Movsisyan (Armenia, 19 ani) și Dali-Amar Belkacem (Franța, 19 ani). De asemenea, în această vară au semnat contracte de joc cu Foresta și atacanții francezi Allan Kimbaoula (25 ani) și Khalid Chalabi (22 ani).
Banca tehnică a Forestei a cunoscut de asemenea modificări importante. Antrenor principal este portughezul Nuno Pedro, care va fi ajutat de conaționalul său Sergio Silva, francezul Khalil Chakroun și de autohtonii Bogdan Tudoreanu și Marius Lup.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Monitorul de Suceava