Popovici acceptă să-i facă patronul echipa

09 Oct. 2009, 14:34 Liga 2
Popovici acceptă** să-i facă patronul echipa

Cristian Popovici, antrenorul principal al FC Botoșani, a
declarat că ar fi dispus în cazul în care conducerea i-ar garanta
postul până la finalul contractului, indiferent de rezultatele pe
care le are echipa, să includă în primul „11” pe cine doresc
oficialii.

„Acționarii nu au cum să-mi spună să-l bag pe unul
sau pe altul în echipă. Atunci ar însemna să vină să stea pe bancă
în locul meu. Sau da, bag pe cine vor ei, dar să-mi scrie în
contract că mă țin pe bancă și nu mă dau afară indiferent de
rezultate. În cazul acesta, bag pe cine vor ei, chiar și pe
magazionerul echipei, că și așa e învățat cu echipamentul. Păi nu,
care ar fi problema”
, a precizat Cristian
Popovici.

Valeriu Iftime, a afirmat că de când este implicat în susținerea
financiară a FC Botoșani, nu a intervenit niciodată peste antrenor,
indiferent cine a fost acesta.

„Recunosc că înainte de meciuri mai întrebam cu cine
joacă, care e primul «11», dar atât, nimic mai mult, totul era la
nivel de discuție. Acum nici asta măcar nu o mai fac. Păi, dacă eu
îi spun să-l bage pe «X» sau pe «Y», dacă îi fac echipa, ce rost
mai are el ca antrenor pe bancă? Un antrenor este dependent de
rezultate. Și Cristi, dacă va avea rezultate, va sta încă 50 de ani
pe banca FC Botoșani. Rezultatele, nu contractul ține un antrenor
pe bancă”
, a susținut Iftime.

Principalul formației botoșănene a recunoscut că a avut o discuție
cu Alexandru Balaban, fotbalist ce s-a plâns lui Valeriu Iftime că
nu a prins lotul în meciul cu Farul Constanța, și i-a spus că
acționarii nu-l vor include niciodată în echipă.

„Balaban înainte să se plângă șefilor, ar trebui
să-și pună întrebarea dacă pe postul pe care joacă, e peste Apostol
și Vrabie. Din moment ce eu depind de rezultate și e în joc și
numele meu ca să evoluez în meseria asta, e clar că mă interesează
să bag în teren jucătorii pe care îi consider eu în măsură să joace
și să aducă un rezultat bun. Nu aș fi un nebun să bag un jucător
care nu este în formă ca titular, față de unul care rupe
pământul”
, a conchis Popovici.

Sursa: sport.botosani.ro

09 Oct. 2009, 14:34 Liga 2
Pe aceeași temă