Poli Iaşi nu câștigă pentru a doua oară acasă în acest sezon, dar urcă pentru prima dată pe locul 1. Gloria Buzău a obținut scorul său preferat și în Copou

Marius ANGHEL 31 Mar. 2023, 20:04 Liga 2

Poli Iași nu a reușit o victorie pe teren propriu cu Gloria Buzău, în runda a doua din play-off-ul Ligii 2, însă a obținut punctul care o trece peste Steaua în clasament și va termina pentru prima dată în acest sezon o etapă pe locul 1. Trupa din Ghencea pierde, astfel, fotoliul de lider, unde s-a aflat 12 runde consecutive.

Cronica meciului și reacțiile de după joc ale lui Adrian Mihalcea și Leo Grozavu.

1-1 la Iași între Poli și Gloria Buzău

1-1 s-a terminat jocul din Copou, după ce Cătălin Hlistei a deschis scorul norocos, în minutul 31, după o gafă a lui Relu Stoian. Viktor Angelov a egalat cu un lob frumos în debutul părții secunde, în minutul 47. În partea a doua, Valentin Munteanu (53) a ratat o mare ocazie pentru Gloria Buzău, în timp ce Poli Iași a avut și ea o situație de a câștiga toate punctele, în minutul 81, când Alin Roman a trimis din lovitură liberă puțin pe lângă vinclu.

  • Etapa a 2-a a play-off-ului Ligii 2 a început de joi seară, la Galați, acolo unde SC Oțelul s-a impus cu scorul de 3-2 în fața liderului din ultimele 12 etape, Steaua. Ultimul meci are loc duminică, 2 aprilie, de la ora 16:00, la Dej, între Unirea și Dinamo.

Poli Iași este noul lider în Liga 2. Gloria Buzău e la al patrulea 1-1 în cinci meciuri disputate în 2023

Gloria Buzău a obținut al treilea 1-1 consecutiv și al patrulea în cinci jocuri disputate în 2023. În acest sezon are în total nouă egaluri, dintre care opt de 1-1, șase în deplasare.

Poli Iași e la al doilea pas greșit acasă în acest sezon, în zece jocuri.

Cu 44 de puncte, Poli Iași este noul lider al Ligii 2, cu un punct peste Steaua, care cedează prima poziție după 12 runde. Gloria buzău, cu 33 de puncte, se menține momentan pe locul 4 și este la șase puncte în spatele celor de la SC Oțelul Galați, aflați pe locul 3, al doilea direct promovabil.

În etapa a 3-a, Poli Iași joacă în deplasare la Steaua (11 aprilie, ora 19:00), iar Gloria Buzău are meci acasă cu Unirea Dej (8 aprilie, ora 12:30).

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

COMENTARIUL LIVE:

POLITEHNICA IAȘI – GLORIA BUZĂU 1-1

Cătălin Hlistei 31′ / Viktor Angelov 47′

Poli Iași: Jankov – Kouadio, Fl. Plămadă (cpt.)(Tincu 77′), Katanec, Ștefanovici (Finica 66′) – Vașvari (Marchioni 77′), Itu, A. Roman – Musi, Vojtus (Rob. Ion 77′), Hlistei (Ant. Dumitru 56′)
Rezerve neutilizate: Brînză – Martac, Tud. Telcean, Fr. Cristea
Antrenor: Leo Grozavu

Gloria Buzău: R. Stoian – Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu (Șuteu 50′) – Gaitan (Pandele 81′), A. Lopez (cpt.) – Dr. Lazăr (Val. Munteanu 46′), Greu (Val. Alexandru 46′), V. Angelov (Marku 81′) – Boiciuc
Rezerve neutilizate: D. Rusu – Blejdea, Cârstocea, Godwin
Antrenor: Adrian Mihalcea

Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iași). Arbitru central: Szabolcs Kovacs (Carei). Arbitri asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Ioan Alexandru Corb (Satu Mare). Arbitru de rezervă: Bogdan Neculcea (Bucureşti). Observator de arbitri: Bogdan Zanfirescu (Botoşani). Delegat de joc: Ciprian Anton (Suceava).

Min 90+6 Final de joc la Iași, unde Poli și Gloria Buzău termină la egalitate, scor 1-1, rezultatul preferat al trupei din Copou în acest sezon. Pentru Gloria Buzău este al treilea 1-1 consecutiv și al patrulea în cele cinci meciuri oficiale disputate în 2023. Alte 4 de 1-1, în cele cinci remize înregistrate, are echipa din Crâng în meciurile de campionat din 2022. Ar fi al șaselea 1-1 în deplasare în acest sezon din nouă remize obținute în total. Are două de 1-1 acasă cu Slatina și FC Brașov, iar cu Progresul Spartac a făcut 0-0 tot în Crâng.
♦Min 90+6 Roman trage de la distanță, speră și la o deviere, însă nu se întâmplă acest lucru și Stoian reține mingea care atinge și gazonul în fața sa
Min 90+1 ||| Ariel Lopez primește cartonașul galben
Min 90+1 Robert Ion avansează pe stânga și trage din marginea careului, la prima bară, Stoian prinde sigur
Min 90 + Meciul e prelungit cu șase minute
Min 84 Robert Ion trage din fața careului, ușor lateral stânga. Stoian prinde fără probleme. Iașiul presează, vrea victoria
Min 81 Ultimele schimbări și la Gloria Buzău. Ies Viktor Angelov și Pablo Gaitan și intră Kristi Marku și Andrei Pandele
Min 81 Roman bate o lovitură liberă de la circa 25 de metri central, balonul trece puțin pe lângă vinclul din stânga. Stoian a plonjat, însă nu ar fi avut nicio șansă dacă balonul era pe poartă. Goalkeeperul rămâne întins pe gazon și acuză dureri după plonjonul său. Publicul a avut impresia că mingea a intrat în plasă și pentru două secunde au strigat gol
Min 79 Defensiva Buzăului e haotică, e depășită cu ușurință de două ori. Prima dată mingea a ieșit din careu la o fază în care ieșenii au cerut penalty, iar a doua oară Stoian a blocat decisiv
Min 77 Ultimele schimbări la Poli Iași. Ies Florin Plămadă, Jakub Vojtus și Gabriel Vașvari și intră Răzvan Tincu, Robert Ion și Juan Marchioni. Tincu a preluat și banderola de căpitan
Min 72 Roman centrează dintr-un corner din stânga, Stoian iese din nou din poartă, dar de această dată intervine bine și respinge în aut aproape de pe capul lui Itu
Min 66 Ștefan Ștefanovici este înlocuit cu Enrichi Finica
Min 56 Mută și Leo Grozavu. Iese Cătălin Hlistei și intră Antonio Dumitru, cel care la Galați a marcat la prima atingere după ce a intrat pe teren
Macedoneanul Viktor Angelov (29), născut în Germania, la Dortmund, adus în iarnă de Gloria Buzău, este la al doilea gol pentru noua sa echipă, în cele 5 meciuri în care a fost folosit, adică în toate din 2023, acum fiind prima dată când intră din postura de rezervă
Min 53 Contraatac Gloria, Boiciuc dă mingea în față pentru Munteanu, care scapă singur spre poartă din propria jumătate, însă își face mingea prea lung și nu o mai ajunge la timp. Jankov iese bine de această dată și reține din fața mijlocului echipei buzoiene la o fază în care oaspeții puteau intra în avantaj
Min 50 Robert Sălceanu, accidentat, este înlocuit cu Alexandru Șuteu
Min 47 1-1 Boiciuc pasează pe culoar, spre stânga, pentru Viktor Angelov, Jankov are o ieșire haotică din careu, la întâmpinare, iar macedoneanul îl execută cu un lob de la circa 25-30 de metri trimis la colțul lung. Gloria Buzău începe excelent repriza secundă, dar Poli Iași încă e lider la acest scor
Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 Dublă schimbare la pauză la Gloria. Ies Dragoș Lazăr și Răzvan Greu și intră Valentin Munteanu și Valentin Alexandru
Min 45+3 Pauză în Copou. Poli Iași are 1-0 cu Gloria Buzău, cu cât s-a impus și în sezonul regular, și este noul lider din Liga 2
Min 45+3 Roman scapă în stânga, pătrunde în careu, întoarce înapoi pentru pătrunderea lui Itu. Jucătorul luat de la CFR Cluj e nemarcat, preia la 16 metri și finalizează dezastruos din 14 metri central. Lovește mingea defectuos, o ”taie”, și o trimite mult peste
Min 45 + Prima repriză e prelungită cu două minute. Buzăul încearcă să reintre în joc și să egaleze
Min 42 După cornerul executat tot de Greu, Poli scapă pe contraatac cu Musi în flancul stâng. Jucătorul luat de la FCSB pătrunde în careu și nu finalizează el, deși avea doar portarul în față, ci preferă o pasă în dreapta pentru Itu. Dă pasa prea tare, Itu plonjează să ajungă balonul, dar nu-l atinge și Poli Iași ratează o mare ocazie pentru a se desprinde pe tabelă
Min 41 Greu centrează în careul gazdelor dintr-o lovitură liberă din dreapta, Hlistei reia cu capul ca un veritabil atacant și trimite peste propria poartă, din duelul aerian cu Angelov. A greșit poarta
Cătălin Hlistei (28 de ani) e la al 7-lea gol marcat pentru Poli Iași în acest sezon început în prima ligă, la ”U” Cluj (4 meciuri). Mijlocașul arădean are 15 meciuri pentru trupa din Copou, 14 începute ca titular, și cu această reușită devine din nou unicul golgheter al echipei, depășindu-l pe Gabriel Vașvari, care are 6 goluri, dintre care cinci date din penalty.
Min 33 Musi avansează până în careu, în dreapta, șutează în blocaj și mingea ricoșează în corner. Faza fixă nu mai aduce pericol la poarta lui Stoian, care probabil va fi din nou apostrofat de suporterii buzoieni, nemuțumiți în ultimul timp de gafele goalkeeperului
Min 31 1-0 Roman centrează dintr-un corner din stânga, Stoian iese haotic din poartă și ratează intervenția la minge, să o boxeze, balonul merge mai departe spre bara a doua, se lovește de Greu și Sălceanu și ricoșează norocos la Cătălin Hlistei, care îndeplinește o simplă formalitate din 4 metri. Gol norocos pentru Poli Iași, care a fost mai mult prezentă în ofensivă în acest start de joc
Min 23 Minge trimisă lung în față, Boiciuc e în offside, însă mingea trece mai întâi pe la Ștefanovici, care gafează și trimite cu capul în spate, chiar la Boiciuc. Basarabeanul e singur în dreapta careului, în interior, dar se grăbește să tragă la poartă și o face modest, cu exteriorul, pe lângă poartă, mult pe lângă prima bară
Min 22 Kouadio centrează din dreapta, pe bara a doua, Hlistei urmărește și încearcă o recentrare cu capul în centru, însă trimite direct pe poartă din unghiul destul de închis în care se află și Stoian reține fără probleme
Centralul Szabolcs Kovacs, din lotul de primă ligă, e la al treilea meci condus în acest sezon de Liga 2. Precedentele au fost CSC Dumbrăvița – Unirea Constanța 2-0 și Minaur Baia Mare – Gloria Buzău 1-1, acesta din urmă nu cu mult timp în urmă, ci chiar în ultima etapă a sezonului regular. În prima ligă a condus doar 6 goluri în acest sezon.
Min 17 ||| Daniel Vîrtej îl atinge ușor pe Musi, urcat în flancul drept, oprește faza de contraatac și arbitrul scoate imediat cartonașul galben, destul de ușor
♦De partea cealaltă, față de meciul cu Dinamo, Adrian Mihalcea a făcut o singură schimbare în primul 11. A ieșit Dinko Trebotic și a intrat Ariel Lopez, căpitan revenit după o suspendare
Min 7 Boiciuc are o incursiune în flancul drept, pătrunde până în careul mic, însă scapă mingea după linia de fund și de acolo trage la colțul scurt și Jankov prinde între picioare. S-a dictat însă aut de poartă
Min 4 Roman avansează pe centru și trage din fața careului, balonul îl lovește în spate pe un adversar și se duce pe lângă poartă, în dreapta, în corner. Roman centrează din corner în centrul careului, se reia cu capul înspre stânga, Wiktorski pune pieptul și respinge în corner, dar arbitrul nu vede și dă aut de poartă
Patru schimbări în formula de start a Iașiului față de meciul anterior, de la Galați. Gabriel Vașvari a revenit printre titulari, alături de Christ Kouadio, autorul unui joc bun în amicalul cu FC Botoșani, Ștefan Ștefanovici și Jakub Vojtus. Acesta din urmă este la primul meci ca titular la echipa din Copou. Față de partida cu SC Oțelul, din primul 11 au ieșitMădălin Martac, Enrichi Finica, Julian Marchioni și Shayon Harrison.
Min 1 A început partida cu patru minute întârziere


Poli Iași poate reuși astăzi, 31 aprilie, în ajunul Zilei Păcălelilor, ceea ce a visat pe întreaga durată a acestui sezon, ori chiar de când a retrogradat din prima ligă. Moldovenii sunt pe punctul de a profita de eșecul Stelei la Galați, 2-3 cu SC Oțelul, și cu cel puțin un punct obținut în jocul cu Gloria Buzău vor urca pe locul 1 în Liga 2.

Meciul dintre Poli Iași și Gloria Buzău are loc de la ora 18:00, pe stadionul ”Emil Alexandrescu” din Iași și aduce față în față două echipe despărțite de 11 puncte.

  • Etapa a 2-a a play-off-ului Ligii 2 a început de joi seară, la Galați, acolo unde SC Oțelul s-a impus cu scorul de 3-2 în fața liderului din ultimele 12 etape, Steaua. Ultimul meci are loc duminică, 2 aprilie, de la ora 16:00, la Dej, între Unirea și Dinamo.

Poli Iași poate urca, în sfârșit, pe locul 1 în Liga 2

Poli Iași a stat în umbra Stelei (pe locul 2) în ultimele patru etape ale sezonului regular și prima din play-off, în patru dintre ele chiar la egalitate de puncte, iar acum are oportunitatea de a scoate capul în față și a depășit formația din Ghencea, superioară ei până acum chiar și dacă evoluează fără drept de promovare în prima ligă și nu a investit în lot așa cum a făcut-o trupa lui Leo Grozavu.

Fără eșec în ultimele nouă meciuri din campionat, cu victorii pe linie în recentele șase și cu o medie de trei goluri înscrise în cele patru partide disputate în 2023, echipa din Copou este mare favorită în fața Gloriei Buzău înaintea confruntării de astăzi. Nu numai datorită clasării superioare, ori a rezultatelor din ultima perioadă, ci și a lotului și a faptului că evoluează pe teren propriu, unde în acest sezon are o singură sincopă, un 0-0 cu FK Miercurea Ciuc.

”Ne așteaptă o partidă dificilă, împotriva unui adversar care în ultima perioadă și-a găsit cadența și a reușit în extremis o calificare în play-off. Gloria Buzău formează o echipă omogenă, matură, robustă, care exprimă un joc de calitate în momentul de față. Va fi o partidă de luptă, încrâncenată, cum trebuie să fie orice joc. Așa cum am spus și înaintea jocului de la Galați spun și acum, mi-aș dori ca învingătoarea să fie decisă de evoluția jucătorilor din teren. Mi-aș dori să nu fie nici pro, nici contra greșeli de arbitraj, pentru că după aceea se nasc tot felul de ieșiri în decor, iar de multe ori ne pare rău după ce se intâmplă”, a fost părerea antrenorului Leo Grozavu înaintea jocului cu buzoienii.

Înainte de startul jocului, Poli Iași ocupă locul 2 în play-off-ul Ligii 2, cu 43 de puncte și 2-1 golaveraj, la egalitate cu liderul Steaua, care are golaveraj 5-3 și un meci mai mult disputat.

Gloria Buzău a fost echipa remizelor în acest an

De partea cealaltă, Gloria Buzău are și ea un lot cu jucători cu multă experiență cel puțin la acest nivel fotbalistic, însă suferă la capitolul finalizare. În ultimele două meciuri oficiale a reușit doar remize, 1-1 la Baia Mare și 1-1 la Dinamo. În cele patru jocuri oficiale din 2023 are trei remize la acest scor și doar o victorie, 3-1 acasă cu Unirea Slobozia.

”Cu siguranță, e un meci pe care aștept să-l joc. Sper să fie un joc frumos. Mă aștept să fie și o atmosferă foarte plăcută în tribune, să vină mulți suporteri. Un meci de play-off este mereu un prilej de bucurie, o plăcere. Am mai jucat la Iași și în toamnă, tot cu Buzăul, chiar în primul meci de la venirea mea la Gloria. Iașiul a rămas același oraș frumos, cum îl țin eu minte, cu un «vibe» deosebit. Iar echipa este foarte puternică și închegată. Domnul antrenor Leo Grozavu a făcut o treabă extraordinară preluând echipa în toamnă, cei de la Iași au și adus în iarnă jucători experimantați, care fac diferența”, spunea atacantul Alexandru Boiciuc despre meciul împotriva echipei la care a făcut junioratul.

Gloria Buzău ocupă locul 4, cu 32 de puncte, la egalitate cu Dinamo și Unirea Dej. Cu un eșec astăzi, echipa din Crâng își reduce șansele de a mai spera la o poziție direct promovabilă.

Szabolcs Kovac arbitrează Politehnica Iaşi – Gloria Buzău

În sezonul regular, Poli Iași a câștigat cu 1-0 meciul cu Gloria Buzău, tot în Copou, prin autogolul lui Dinko Trebotic din minutul 56. Sezonul trecut, meciul direct a avut loc tot la Iași, unde echipa antrenată atunci de Cristian Pustai se impunea cu 1-0 în deplasare prin reușita lui Serge Ekollo (78). Ambele au mers în play-out, dar în grupe diferite.

Partida de astăzi din Copou va fi arbitrată de la centru de Szabolcs Kovacs (Carei), iar de la cele două tușe de asistenții Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Ioan Alexandru Corb (Satu Mare). Arbitru de rezervă este Bogdan Neculcea (Bucureşti), iar observator de arbitri este Bogdan Zanfirescu (Botoşani). Delegat de joc a fost ales Ciprian Anton (Suceava).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

https://liga2.prosport.ro/seria-1/leo-grozavu-dezamagit-ca-a-fost-jignit-de-dorinel-munteanu-un-coleg-de-breasla-eu-l-am-felicitat-si-in-schimb-am-fost-facut-nesimtit-inteleg-presiunea-dar-nu-trebuie-sa-se-ajunga-la-jign-19264783

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-boiciuc-vrea-ca-gloria-buzau-si-poli-iasi-sa-promoveze-impreuna-19264614

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-galati-si-steaua-deschid-etapa-a-2-a-a-play-off-ului-ligii-2-astazi-de-la-ora-2000-meciul-arbitrat-de-acelasi-central-delegat-si-la-duelul-din-sezonul-regular-19264739

Marius ANGHEL 31 Mar. 2023, 20:04 Liga 2
Pe aceeași temă