FC Buzău încurcă din nou Petrolul pe ”Ilie Oană”, însă punctul obținut aproape că o scoate din play-off! Pe teren a fost tristețe, în tribune a fost spectacol

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Mar. 2022, 19:26 Actualizat: 05 Mar. 2022, 22:06 Liga 2

Buzăul continuă să fie o sperietoare pentru Petrolul. În patru meciuri oficiale disputate între cele două echipe, toate pe ”Ilie Oană”, actuala FC Buzău, fosta SCM Gloria Buzău, a înregistrat o victorie (1-0) și trei remize (1-1, 1-1, 0-0), deși favorita a fost întotdeauna echipa ploieșteană.

Petrolul e acum lider detașat în Liga 2, înregistrează prima remiză în acest sezon, dar și primul semi-eșec pe teren propriu, după nouă victorii consecutive.

Pentru FC Buzău, acest punct îi arată ușa spre play-out, dacă mâine Concordia Chiajna își câștigă meciul de acasă cu Poli Timișoara.

Chică-Roșă trebuia să primească penalty, Gaitan a lovit transversala

Meciul de pe ”Ilie Oană” a avut o desfășurare așa cum se așteaptă la toate partidele din play-off. Cele două echipe au fost pragmatice, lupta s-a dat mai degrabă la mijlocul terenului, iar ocaziile au fost puține, fiindcă greșeli nu au prea fost.

Petrolul a avut posesia în primele minute, însă prima ocazie mare a aparținut Buzăului. Ciobanu a pasat pe culoar pentru Chică-Roșă (12), care a dat pe lângă minge în careu, însă Dragoș Gheorghe a intrat în el, iar arbitrul Rusandu nu a dictat penalty, ci a lăsat jocul să continue.

Dacă pe teren ocaziile au întârziat să apară, în tribune, cei aproximativ 6.000 de spectatori au asigurat o atmosferă superbă. Și Buzăul a avut o mică galerie, de circa 50 de suporteri, aproape câți are și pe teren propriu.

Cea mai spectaculoasă față la poartă a aparținut tot Buzăului. Gaitan a prins un șut de senzație de la circa 30 de metri, însă mingea s-a oprit în transversală, aproape de vinclul din stânga.

Boțogan și-a luat un picior în cap de la Wiktorski, în careu. Coman s-a mișcat în reluare când trebuia să înscrie

Și în partea secundă ”găzarii” au încercat să construiască și să pună în pericol poarta lui Stoian. Boțogan a fost aproape de gol (52) când a fost mai rapid decât Vîrtej în careu, a șutat din unghi, însă mingea n-a vrut să intre în poartă, deși i-a trecut printre picioare portarului. S-a lovit de gamba acestuia și a rămas pe teren în loc să intre în plasă.

Buzăul a avut și el reacție. Cârstocea (55) a tras puține pe lângă bara din stânga din fața careului, iar Chică-Roșă (59) a avut un șut anemic, pe care Avram l-a prins fără probleme.

Și Petrolul putea primi un penalty. Wiktorski l-a lovit cu piciorul în cap pe Boțogan (79), însă arbitrul a lăsat jocul să continue, doi jucători s-au ciocnit în dreapta careului ”găzarilor”, meciul a continuat, s-a respins, Coman a scăpat în flancul stâng, iar Rusandu s-a decis în cele din urmă să oprească jocul, incitând spiritele în tribune.

Coman (85) putea decide jocul cu o minge trimisă imperial de Pashov, însă atacantul, rămas singur cu portarul, s-a mișcat în reluare și în momentul șutului a fost blocat de Vîrtej, repliat.

Petrolul, primul egal în acest sezon. FC Buzău riscă să piardă play-off-ul

S-a terminat 0-0, Petrolul (46 puncte) cedează primele puncte în acest sezon pe teren propriu, înregistrează primul egal și mai poate pierde din avansul pe care îl are în acest moment față de FC Hermannstadt sau ”U” Cluj. În schimb, FC Buzău are 32 de puncte, e la egalitate cu FK Miercurea Ciuc și Concordia Chiajna, încă se află pe loc de play-off, 5, dar îl poate pierde dramatic în ultima etapă.

Petrolul joacă în ultima rundă în deplasare la Unirea Constanța, iar FC Buzău urmează să o întâlnească acasă pe Concordia Chiajna. Echipa ilfoveană joacă mâine cu Poli Timișoara și își poate lua un avans de trei puncte înaintea jocului decisiv cu Buzăul, unde i-ar conveni și o remiză.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures și George Filip / Mediafax Foto

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 18-a

COMENTARIUL LIVE:

PETROLUL PLOIEȘTI – FC BUZĂU 0-0

Petrolul: R. Avram – Pashov, Meijers, Huja, Țicu (cpt.) – Prejmerean (Tucaliuc 65′), Cebotaru – Mih. Constantinescu (M. Bratu 81′), Boțogan (Sg. Pîrvulescu 81′), Dr. Gheorghe (Saim Tudor 22′) – Jarovic (M. Coman 65′)
Rezerve neutilizate: Moroz – Vrhovac, Seto, M. Chindriș
Antrenor: Nicolae Constantin

FC Buzău: R. Stoian (cpt.) – R. Șt. Zamfir, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Al. Munteanu (A. Manea 46′), Gaitan, Cârstocea, A. Lopez (Pațurcă 88′) – Cr. Ciobanu, Chică-Roșă
Rezerve neutilizate: Cr. Avram – Oteliță, Cip. Petre, D. Burlacu, Neicuțescu, Tud. Oltean, M. Keita
Antrenor: Cristian Pustai

Stadion: ”Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); Asistenți: Adrian Vornicu (Iași) și Cosmin Bojan (Târgu Mureș); Rezervă: Eduard Ioniță (Galați); Observatori: Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc) și Florentin Barbu (Giurgiu).

Min 90+4 Final de partidă pe ”Ilie Oană”. 0-0 la Ploiești. Petrolul înregistrează primul egal în acest sezon, primul semi-eșec pe teren propriu și își continuă seria fără victorie în fața celor din Buzău. Trupa lui Pustai nu mai stă la mâna ei pentru calificarea în play-off
Min 90+3 ||| Robert Sălceanu îl ține din spate pe Pîrvulescu și primește cartonașul galben
Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
Min 88 Ariel Lopez este schimbat cu Paul Pațurcă
Min 87 Eugeniu Cebotaru îl blochează pe Chică-Roșă, însă nimeni nu-i sare în ajutor, încearcă o pasă dintr-o poziție incomodă și Chică-Roșă reintră în posesie. Cebotaru îl ține de mână pe atacant, iar arbitrul dă doar lovitură liberă, nu și cartonașul galben
Min 85 Pashov recuperează în jumătatea adversă și pasează excelent pe culoar pentru Coman, care scapă singur în stânga careului după ce preia cu stângul, își face mingea pentru un șut cu dreptul, însă este blocat în momentul execuției de Vîrtej. Cea mai mare ocazie a Petrolului se termină dezamăgitor. În dreapta era singur Mario Bratu, care îi reproșează lui Coman că nu i-a pasat
Min 82 Saim Tudor trage pe jos din stânga careului, la colțul scurt, însă Stoian prinde fără probleme
Min 81 Dublă schimbare la Petrolul. Intră Mario Bratu și Sergiu Pîrvulescu și ies Mihai Constantinescu și Alin Boțogan
Min 79 Coman preia pe piept o minge, în careul Buzăului, Boțogan bagă capul să preia, însă Wiktorski respinge din dreapta și îl lovește în cap și pe Boțogan. Petrolul cere penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue. Faza ajunge în dreapta careului petrolist, unde se ciocnesc doi jucători. Faza continuă și se respinge din mai multe încercări din careu, iar arbitrul, după câteva ezitări, îl oprește pe Marius Coman din drumul spre poartă, după ce scăpase în flancul stâng. Spectatorii sunt iritați de deciziile arbitrului
Min 77 ||| Kamil Wiktorski vede și el cartonașul galben pentru un fault făcut la mijlocul terenului, pentru oprirea unui contraatac
Min 75 ||| Georgi Pashov primește cartonașul galben după un fault din spate făcut asupra lui Ciobanu
Min 68 Pashov șutează pe poartă, Stoian prinde fără probleme
Min 65 Dublă schimbare la Petrolul. Ies Vlad Prejmerean și Senad Jarovic și intră Cosmin Tucaliuc și Marius Coman
Min 59 Chică-Roșă trage pe jos din fața careului, prea ușor pentru Avram, care prinde cu siguranță. Chică-Roșă este golgheterul Ligii 2 în acest sezon, cu 12 goluri marcate
Min 57 ||| Ariel Lopez primește cartonașul galben după ce îl ține din spate pe Boțogan
Min 55 Minge lăsată pentru pătrunderea lui Cârstocea, care trage periculos, cu dreptul, din 17 metri central, balonul se duce de puțin pe lângă bara din stânga
Min 52 Țicu ridică o minge în careu, pentru pătrunderea lui Prejmerean, Boțogan e mai rapid și ajunge la minge, îi ia fața lui Vîrtej și șutează din unghi la colțul scurt. Mingea îi trece printre picioare lui Stoian, însă se lovește de galbă și sare norocos prin spatele său între teren, nu în poartă. Vîrtej, repliat, degajează în disperare de cauză
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 La pauză, la FC Buzău, intră Alin Manea și iese Alexandru Munteanu
Petrolul și-a acoperit fostul sponsor principal de pe tricou, Veolia, retras definitiv la începutul acestei săptămâni, cu o bandă albastră pe care scrie: ”Un nume, o istorie, un destin”
Min 45+2 Pauză pe ”Ilie Oană”. E 0-0 între Petrolul și FC Buzău, după o primă repriză modestă, cu puține ocazii, dar cu o atmosferă de Liga 1, creată de suporterii echipei ploieștene. Cea mai mare ocazie a avut-o Gaitan, care în minutul 35 a șutat în transversală
Min 41 Centrare înaltă din dreapta în fața porții lui Stoian, Jarovic și Saim Tudor urmăresc, dar nu ajung la minge, care se scurge în afara terenului
Min 35 Gaitan primește în centru, e nemarcat, îl fentează pe Prejmerean și trage spectaculos de la circa 30 de metri. Mingea ia boltă și lovește transversala, aproape de vinclul din stânga, iar apoi revine pe teren
Min 34 Jarovic trage din stânga careului, fără probleme pentru Stoian, care reține la 8 metri central
Sunt circa 5-6.000 de spectatori pe stadionul ”Ilie Oană”. Galeria Petrolului face atmosferă. Și FC Buzău are o mini-galerie de circa 50 de persoane
Min 23 ||| Adi Chică-Roșă pică ușor în fața careului, dintr-un contact cu Meijers, și primește cartonașul galben pentru simulare
Min 22 ⇒ Alexandru Tudor Saim intră în locul lui Dragoș Gheorghe, accidentat la tendonul piciorului drept
Min 15 Țicu centrează înalt dintr-un corner din stânga, Stoian reține în doi timpul, după ce prima dată a scăpat mingea
Min 12 Buzăul pleacă pe contraatac, Ciobanu pasează pe culoar pentru Chică-Roșă, aceste dă pe lângă minge și acuză o lovitură din partea lui Dragoș Gheorghe, repliat și care nu a atins nici el mingea. Reluările tv nu arată contactul clar dintre cei doi, produs în careu. Mingea, neatinsă, s-a dus în aut de poartă, iar arbitrul a lăsat jocul să continue
Min 12 Țicu bate cu stângul direct în zid o lovitură liberă de la 22 de metri ușor lateral stânga
La Buzău, în primul 11, dintre achizițiile făcute în această iarnă, se află doar Robert Sălceanu. Pe bancă se află și Dorin Burlacu și Mihai Neicuțescu
Georgi Pashov și Vlad Prejmerean debutează pentru Petrolul, dar surprinde și alegerea lui Nae Constantin de a-l titulariza ca mijlocaș central pe tânărul Alin Boțogan (18 ani). Golgheterul echipei, Sory Diarra, nici nu e în lot, cu nu este, din nou, nici Mihai Velisar, reîntors de la Gaz Metan. Sergiu Pîrvulescu e la primul meci în care nu e utilizat ca titular.
Min 6 Centrare lungă dintr-o lovitură liberă din stânga, Huja urmărește în careu și reia cu capul din 8 metri central peste poartă
Se întâlnesc echipele cu cea mai bună apărare, 5 goluri încasate de Petrolul în 17 meciuri, și cel mai bun atac, FC Buzău având 43 de goluri marcate. E drept că numărul golurilor înscrise de echipa din Crâng e mult umflat artificial, după acel 14-0 cu Unirea Constanța, joc în care adversarul s-a prezentat doar cu juniori, cum nu a mai făcut-o înainte și după cu vreo altă adversară. Trupa lui Pustai a mai bătut cu 7-0 cu Brăila, altă echipă din Liga 2 extrem de modestă.
Min 1 A început partida de pe ”Ilie Oană”, cu lovitura de start oficială a lui Jarovic. Petrolul poate obține astăzi a zecea victorie consecutivă pe teren propriu în acest sezon
♦Lovitura de start a partidei a fost dată de Ion Haralambie, fost portar al Petrolului.
♦Înainte de startul meciului s-a ținut un moment ed reculegere în memoria lui Gheorghe Gruber, fost jucător important al Petrolului, decedat la 2 martie, la vârsta de 73 ani.


FC Buzău tremură înaintea meciului din deplasare cu Petrolul Ploiești, programat astăzi, de la ora 17:30, pe stadionul ”Ilie Oană”.

Rezultatele celorlalte jocuri din această etapă a 18-a a Ligii 2 a coborât trupa lui Cristian Pustai în afara locurilor de play-off, de pe 5 pe 7, fiind depășită de Steaua și FK Miercurea Ciuc, astfel că are nevoie de o victorie pentru a rămâne în cărțile pentru accederea în grupa de promovare.

Ar fi un mare eșec pentru FC Buzău ratarea play-off-ului, având în vedere cheltuielile pe care le-a avut în acest sezon, chiar dacă antrenorul Cristian Pustai susține că obiectivul accederii în Liga 1 este valabil abia din campionatul următor.

Nae Constantin, înainte de jocul cu FC Buzău: ”Nu-i văd pe adversarii noștri să vină să se apere, pentru că nu știu cât de mult i-ar ajuta un punct”

Petrolul e calificată în play-off cu cinci etape înainte de finalul sezonului regular, e lider detașat după 17 etape, însă în runda a 18-a întâlnește un adversar împotriva căruia nu a câștigat de când se întâlnesc în Liga 2. FC Buzău, fosta SCM Gloria Buzău, a pus mereu probleme trupei ploieștene, deși aceasta din urmă s-a crezut mereu superioară în jocurile directe. De fiecare dată a fost mai bună în joc, însă niciodată nu a câștigat.

Acum, Petrolul vrea primul succes cu FC Buzău pentru a începe anul cu o victorie la prima prezență pe ”Ilie Oană”, pentru a-și menține avansul față de contracandidate, dar și pentru a elimina din cursa pentru play-off echipa lui Pustai, ieșită din Top 6 în acest moment, după victoriile celor de la Steaua (3-1 cu Poli Iași) și FK Miercurea Ciuc (3-0 cu CS Comunal Șelimbăr).

Echipa ploieșteană are o serie de nouă victorii consecutive pe teren propriu în acest sezon și vrea să o continue și după jocul cu FC Buzău.

”Întâlnim o echipă bună, condusă de către Cristian Pustai, cel mai experimentat antrenor la nivel de liga a doua. Buzăul practică un fotbal corect, are o bună organizare atât defensivă, cât și ofensivă, și o să fie un meci interesant din toate punctele de vedere. Bineînțeles, îmi doresc ca la final să punem cele trei puncte în dreptul nostru în clasament și să ne bucurăm, astfel, pentru victorie alături de suporterii noștri”, a spus Nicolae Constantin înaintea jocului de la Ploiești.

Acesta nu crede că FC Buzău va veni pe ”Ilie Oană” să se apere, având în vedere că are nevoie de victorie pentru a rămâne în calculele play-off-ului. ”Nu-i văd pe adversarii noștri de mâine să vină să se apere, pentru că nu știu cât de mult i-ar ajuta un punct. I-am urmărit în mai multe jocuri disputate în acest an, știu la ce să mă aștept, însă important va fi ca în teren să respectăm ceea ce am pregătit”, a mai declarat, citat de site-ul Petrolului, antrenorul ”găzarilor”, care nu se confruntă cu mari probleme de efectiv pentru acest joc: ”Chiar am făcut un antrenament, de dimineață, cu cei care nu vor fi în lot și am ajuns la concluzia că am fi putut alinia fără probleme încă o echipă care să câștige mâine. Sper să fi făcut alegerile bune, însă doar rezultatul va demonstra asta.”

  • De la ultimul meci oficial, cel cu Poli Timișoara, Nae Constantin a programat două amicale în care să-și țină jucătorii în formă: 5-0 la Ariceștii Rahtivani cu CSO Plopeni, sâmbăta trecută, și 7-0 la Câmpina cu Dunărea Turris Turnu Măgurele, miercuri.

Despre meciul cu FC Buzău au vorbit și mijlocașul Vlad Prejmerean și fundașul Georgi Pashov.

Marin Mitran: ”Sperăm să ne ridicăm la nivelul meciului și la cel mai bun nivel al nostru”

Echipa din Buzău are avantajul moral al rezultatelor precedente din întâlnirile cu Petrolul, însă tot va avea un meci infernal pe ”Ilie Oană”, poate chiar copleșitor pentru jucătorii lui Cristian Pustai, mulți neînvățați cu presiune publicului și a performanței.

Trupa din Crâng a căzut în afara play-off-ului și are nevoie de o victorie pentru a reveni în fața celor de la Steaua sau FK Miercurea Ciuc, în ultima rundă urmând să aibă alt meci de totul sau nimic, cu Concordia Chiajna.

Despre meciul de la Ploiești, din tabăra buzoienilor a vorbit team-managerul Marin Mitran, care a remarcat valoarea Petrolului și parcursul foarte bun al acestuia de la începutul campionatului. Mitran a lăsat impresia, prin declarația oferită, că FC Buzău începe cu șansa a doua jocul de pe ”Ilie Oană”, dar nu numai prin prisma locurilor celor două din clasament.

”Sperăm să ne ridicăm la nivelul meciului și la cel mai bun nivel al nostru. Să reușim ceea ce ne punem în plan. Am studiat echipa petrolistă și știm că are lot bun, valoros, nu degeaba este pe locul 1. Sperăm să ne ridicăm la nivelul meciului, să facem o partidă bună.

Nu avem prime speciale, avem primele speciale din campionat. Suntem mulțumiți cu ce avem și mergem la luptă, asta e”, a declarat Marin Mitran.

Lucian Rusandu arbitrează Petrolul – FC Buzău

Petrolul ocupă locul 1 în Liga 2, cu 42 de puncte, dar le așteaptă și pe cele trei la ”masa verde” din jocul cu Poli Timișoara, astfel că, teretic, are 14 puncte în plus față de FC Buzău (31 puncte), căzută între timp de pe locul 5 pe 7.

Meciul de pe ”Ilie Oană” are loc sâmbătă, de la ora 17:30, și va fi arbitrat de centralul Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) și de asistenți Adrian Vornicu (Iași) și Cosmin Bojan (Târgu Mureș). Arbitru de rezervă este Eduard Ioniță (Galați), iar ca observatori au fost delegați Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc) și Florentin Barbu (Giurgiu).

Petrolul așteaptă la acest meci un public numeros, printre care și doamnele și domnișoarele cărora jucătorii le-au dat bilete cu ocazia zilei de 1 martie, dar și refugiați din Ucraina cazați în Ploiești sau împrejurimi.

Baremul arbitrilor și al observatorilor la meciul cu FC Buzău va fi achitat de către suporterii din Asociația Diaspora Galben Albastră (ADGA).

Toate cele trei confruntări oficiale de până acum dintre Petrolul și echipa din Buzău s-au nimenit să se dispute doar pe ”Ilie Oană”, iar cei pe plus sunt buzoienii, cu 1-0 în noiembrie 2019 (Valentin Munteanu 49), 1-1 în noiembrie 2020 (Marian Huja 66 / Cosmin Tucaliuc 71 – penalty) și alt 1-1 în aprilie 2021 (Tudor Saim 90+1 / Daniel Vîrtej 38). Cele două formații s-au întâlnit într-un amical și înaintea debutului actului sezon, pe care l-a câștigat tot FC Buzău, cu 1-0, la Râmnicu Sărat, cu un gol marcat de fostul petrolist Serges Ekollo (28).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 18-a

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Mar. 2022, 19:26 Actualizat: 05 Mar. 2022, 22:06 Liga 2
Pe aceeași temă