Petrolul nu se lasă mai prejos decât echipele pe care le va avea adversare în play-off-ul de promovare în Liga 1 și a mai făcut două transferuri. În Turcia, acolo unde ploieștenii efectuează cantonamentul de iarnă, au ajuns mijlocașul Marius Cioiu (22 de ani) și fundașul bosniac Vedran Vrhovac (23 de ani).
Marius Cioiu s-a întors, astfel, în Liga 2, după numai jumătate de an petrecut în Liga 1. El a ajuns la Academica Clinceni vara trecută, de la Viitorul Pandurii, echipă cu care înceta contractul și de unde pleca liber de contract. Însă, la formația din Ilfov nu a avut prea mult noroc, dat fiind faptul că situația de acolo e una dezastruoasă din punct de vedere financiar și de unde au plecat foarte mulți fotbaliști.
Mijlocașul născut la Târgu Jiu a apucat să evolueze destul de mult în prima parte a sezonului actual, profitând și de mai multe plecări importante pe parcursul întrecerii. A prins în total 16 meciuri în Liga 1 și a și marcat un gol.
De partea cealaltă, Vedran Vrhovac s-a despărțit ultima dată de Zeljeznicar, echipă din Bosnia, unde în acest sezon nu a avut statistici neapărat rele. A jucat 17 meciuri în prima ligă bosniacă și două în cupă, reușind să și marcheze de două ori.
În trecut, noua achiziție a liderului din Liga 2 a mai jucat pentru Celik Zenica, NK Vitez (ambele din Bosnia) și NK Novigrad (Croația).
În același comunicat în care a anunțat aducerile celor doi, Petroul a precizat și faptul că Marian Huja a ajuns și el în cantonamentul din Turcia. El a ratat plecarea alături de colegii săi din cauza unor probleme medicale.
”Marius Iulian Cioiu și Vedran Vrhovac au ajuns în cantonamentul Petrolului, cei doi fiind integrați, de astăzi, în programul de pregătire al echipei noastre.
Marius Cioiu (22 de ani) s-a despărțit, în această iarnă, de Academica Clincenic, echipă pentru care bifase 16 prezențe și un gol marcat în actuala ediție a Ligii 1. Putând evolua atât ca mijlocaș central, cât și în banda dreaptă, Cioiu a ajuns la Academica în vara anului trecut, venind de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu.
La rândul său, Vedran Vrhovac (23 ani) este un jucător născut la Busovaca, în Bosnia-Herzegovina, dar având și cetățenie croată. Fundaș central, Vrhovac (1.87 m) a jucat, în ultimul an și jumătate, pentru Zeljeznicar Sarajevo, în prima ligă bosniacă, adunând pe parcursul acestui sezon 17 prezențe, toate ca titular. Cu o apariție în naționala U21 a Bosniei, dar și cu o selecție la prima reprezentativă, fiind rezervă la un joc amical cu SUA (19 decembrie 2021), Vrhovac a mai evoluat, de-a lungul carierei, pentru NK Novigrad (Croația), NK Vitez (Bosnia) și NK Celic Zenica (Bosnia), totalizând 98 de apariții în prima divizie din Bosnia.
Tot ca o noutate, în Antalya a ajuns, între timp, și fundașul central Marian Huja, acesta reluându-și antrenamentele alături de coechipierii săi”, se arată în comunicatul emis de Petrolul, pe site-ul oficial.
În altă ordine de idei, primul amical al Petrolului din Turcia, cu Radnik Surdulica, a fost întrerupt în minutul 10, din cauza condițiilor meteo. Ploaia nu a lăsat liderul Ligii a 2-a să termine primul test din afara României. În momentul întreruperii, scorul era 1-0 pentru Petrolul, care marcase încă din minutul 5, prin Alexandru Saim Tudor.
”Antalya a intrat din nou, de ieri, sub cod de vreme severă. Un vânt foarte puternic ce mătura zona de pe coasta Mediteranei, însoțit de reprize de ploaie torențială, adevărate furtuni ce, inevitabil, au dat peste cap și programul de pregătire al echipelor aflate în zonă.
Nicolae Constantin și stafful său au contramandat antrenamentul de ieri după-amiază, oferindu-le o jumătate de zi liberă jucătorilor, cu speranța că astăzi, de la ora locală 11.30, se va putea juca meciul cu gruparea sârbă de prim-eșalon FK Radnik Surdulica. Cele două echipe s-au prezentat la teren, și-au făcut încălzirea, iar fluierul de start al arbitrului a venit conform programării, existând, așadar, speranța că, în ciuda rafalelor de vânt, jocul va putea fi dus până la capăt. Doar că, după câteva minute, cerul s-a înnegrit și s-a dezlănțuit o adevărată vijelie, cu tunete, fulgere și chiar grindină, astfel încât jucătorii s-au văzut nevoiți să se pună la adăpost. Iar sârbii au luat, imediat chiar, decizia de a pleca la hotel, meciul fiind oprit definitiv la circa zece minute de la startul său.
La momentul întreruperii, petroliștii conduceau cu 1-0, după ce Saim Tudor (5) punctase în minutul 5, cu un trasor expediat de la circa 30 de metri, lateral stânga, mingea, ajutată și de vântul ce bătea spre poarta sârbilor, poposind în vinclul din dreapta. Lupii începuseră partida cu Avram – Pîrvulescu, Meijers, Lică, Țicu (cpt) – Seto, Chindriș – Tolea, Tucaliuc, Saim Tudor – Jarovic.
Rămâne de văzut dacă, după-amiază, se va putea ieși pe teren, în caz contrar antrenamentul urmând să se desfășoare la sala de forță a hotelului. Cert este că, de mâine, prognoza arată mult mai încurajator, existând, astfel, perspective certe pentru o a doua săptămână a cantonamentului care să se deruleze fără probleme. Sâmbătă după-amiază, de la ora locală 17.00 (16.00 în România) este programat un nou test, în compania formației ruse de eșalon trei SKA Rostov”, a anunțat Petrolul în privința întreruperii meciului.
Foto: Petrolul Ploiești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/solutie-de-avarie-gasita-de-petrolul-in-cazul-lui-sory-diarra-atacantul-trimis-sa-se-antreneze-cu-alta-echipa-pentru-urmatoarele-doua-saptamani-19218228
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-nae-constantin-nu-e-ingrijorat-ca-petrolul-nu-marcheaza-in-amicale-antrenorul-vorbeste-despre-accidentatii-din-lot-si-despre-plecarea-in-antalya-19217927
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-inceput-cantonamentul-din-antalya-cu-25-de-jucatori-marian-huja-a-ramas-si-el-la-ploiesti-video-cu-prima-zi-petrecuta-de-liderul-ligii-2-in-turcia-19218131
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-trecut-la-scor-de-maidan-de-csc-dumbravita-in-primul-amical-din-2022-doi-jucatori-importanti-ai-alb-violetilor-sunt-infectati-cu-coronavirus-19218440